Inainte de intrarea in UE, visam la deschiderea pe care ne-o va oferi aderarea. Dupa atata izolare nu doream decat sa putem iesi, sa vedem Europa, sa muncim, sa facem bani. Pentru ca in primul rand asta insemna atunci aderarea la UE pentru romani: libera circulatie a fortei de munca.

Ni s-a spus ca standardul nostru de viata dupa aderare va creste, ca vom primi fonduri, vom fi sprijiniti, incurajati, acceptati, integrati, vom fi deci in sfarsit, cetateni europeni. Asta a fost in 2007. Acum, dupa 8 ani putem face un calcul. Cat de mult a contat integrarea UE pentru Romania si pentru fiecare dintre noi si cu ce costuri a venit?

Desi suntem in Marea Britanie si astfel profitam de pe urma integrarii, nu e deloc gresit sa aruncam si cateo privire critica. Sa analizam la rece. Sa spunem lucrurilor pe nume. Asta desi multora nu o sa le placa randurile de mai jos, acuzandu-ma de ipocrizie. Place sau nu, adevarul este ca am platit un pret mult prea mare pentru aceasta integrare.

Primul lucru pe care l-am inteles imediat dupa aderare a fost ca UE nu e o organizatie non-profit care ajuta pe cineva dezinteresat. Trebuia si noi la randul nostru sa dam ceva. Teoretic, trebuia sa ne aliniem legislatia la cea europeana si sa respectam reguli comune. Practic insa, a trebuit sa dam ceva mai mult.

Multe dintre regulile impuse de UE nu au fost avantajoase pentru Romania. De exemplu, noi am ajuns sa importam in loc sa exportam. Puteti observa asta mai ales la produsele alimentare: aruncam merele de la bunica pentru a cumpara la preturi foarte mari mere din Olanda, nu tocmai bio.
Apoi, majoritatea contractelor incheiate cu diferite state membre sunt dezastruoase. De exemplu, contractul OMV, in favoarea unor companii austriece, prin care Romania a cedat aproape gratuit toate rezervele de petrol si dreptul de a-l exploata. Un alt exemplu ar fi contractul de privatizare a sistemului bancar romanesc prin care companii din Austria si Franta au preluat in conditii extrem de avantajoase bancile de stat ale Romaniei. Exemplele sunt multe.

Legat de decizii, libertatea statului este limitata, altfel spus, decide UE si pentru tine. Ei bine, asta seamana mai mult a colonie, nu a parteneriat. In plus, cei calificati pleaca in cautarea altor locuri de munca in afara, Romania pierzand investitia facuta in ei prin educatie. Cum sunt tratati insa acesti romani? In majoritatea cazurilor, ca cetateni de mana a doua.

Ce face defapt UE? Ia tot ce avem mai bun, ia puterea de decizie, ne neutralizeaza identitatea, impune reguli si ne da in schimb ce ii prisoseste. Nu ma intelegeti gresit, aderarea la UE este in sine benefica pentru Romania dar a venit cu niste costuri de care nimeni nu vrea sa vorbeasca. Daca au meritat sau nu, doar nepotii sau stranepotii ne vor putea spune.

Greta