Brexit: 3 cauze, 3 urmari 

Prin votul din iunie, pe langa iesirea din UE, britanicii au transmis un mesaj clar europenilor, in special esticilor care vin sa munceasca in UK: nu va vrem aici! Valul de atacuri rasiste si xenofobe din iunie pana in prezent o confirma. Tinta nu au fost doar romanii ci si polonezii, bulgarii sau cehii. Multi estici nu inteleg de ce aceasta ura si respingere indreptata asupra altor europeni. Motivele au fost acolo dintotdeauna, latente si gata sa izbucneasca. Unii le-au observat, altii au ales sa le dea alt inteles iar altii…n-au vazut niciodata nimic. Britanicii au considerat mereu ca sunt “altfel”, superiori si artistocrati, cei mai rafinati dintre europeni. O mare putere coloniala, stapana peste teritorii intinse si miliarde de oameni, UK n-a uitat nici pana azi gustul dominatiei si al puterii. Ei care au stapanit lumi, azi printr-o inventie politica numita UE trebuie sa fie “frati” cu ceilalti europeni, trebuie sa fie egali lor si sa deschida portile saracilor Europei, ca parte din intelegere. O intelegere si un parteneriat tot mai neavantajos care demult nu le mai pica bine englezilor si ale carui reguli le contesta si negociaza deja de ceva vreme. Un motiv deci, pentru rezultatul votului ar fi prezenta numeroasa a imigrantilor estici necalificati sau cu pregatire medie care ocupa job-uri modeste fara un aport semnificativ la buget. Pe de alta parte, est europenii aduc multi infractori si persoane care devin o povara pentru sistemul de protectie sociala si cel medical. Facand un calcul, britanicilor le-a iesit ca ar fi mai bine sa se lipseasca de est-europenii veniti in masa, fara nicio selectie. Ca o consecinta a Brexit-ului, UK ii va pastra pe cei care au un venit peste o anumita limita sau care lucreaza in domenii in care exista o lipsa a fortei de munca. O alta cauza pentru Brexit a fost hiper-reglementarea europeana. Unul dintre cele mai puternice argumente pro-iesire a fost legat de numeroasele reguli si legi pe care Marea Britanie (ca orice alta tara UE) trebuie sa le respecte, simtindu-si amenintata suveranitatea si dreptul de a lua decizii favorabile tarii. Ca o consecinta a iesirii din Uniune, UK va putea stabili noi reglementari si legi strict in avantaj propriu, fara grija unor ingradiri sau restrictii din partea UE. Un alt argument pro-Brexit a fost cel legat de numarul mare de taxe pe care UK le plateste Uniunii Europene, bani care altfel ar ramane in tara. Daca pentru Romania, aderarea la Uniunea Europeana a fost extrem de benefica, pentru tari asemeni Marii Britanii avantajele par mai neinsemnate. Pe langa sumele pe care UK nu le-ar mai avea de platit UE, ar avea in plus libertatea de a-si orienta atentia spre alte piete sau de a intensifica relatiile economice cu alte tari (de exemplu China). Indiferent de orice posibile consecinte ale Brexit, romanii care muncesc legal in UK vor putea ramane daca doresc. Cu siguranta, mai multe dificultati vor avea cei care intentioneaza sa vina aici in viitor. Totusi, ma intreb cum interpreteaza romanii Brexit-ul? Drept o reactie neprietenoasa la adresa lor sau o simpla decizie politica? Cati romani vor mai dori sa vina in UK si cat de comfortabil se vor simti cei care traiesc deja aici dupa acest vot. Ramane de vazut. Greta

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: