Despăgubirea în urma accidentului de circulație în UK – tot ce trebuie să știți 

Cu toții suntem participanți la trafic; nu contează dacă suntem conducătorii unui vehicul sau nu. De aceea, dacă ați fost implicați într-un accident rutier, este important să nu vă pierdeți controlul, să știți că noi toți avem drepturi egale și suntem protejați de legislația Regatului Unit. Conform recomandărilor specialistului în accidente rutiere, domnul jur.
Cristian Filculescu, din cadrul companiei „LITKRAFT“, cu sediul la Londra, o parte destul de mare a victimelor accidentelor de circulație încearcă să primească o despăgubire, de aceea este foarte important să știm cum să procedăm imediat după producerea accidentului.
Care sunt pașii importanți de parcurs imediat după producerea unui accident rutier?

După un accident de circulație, orice om se află într-o stare de șoc; totuși, chiar dacă sunteți speriați și vă simțiți rău, este foarte important să vă păstrați calmul și să faceți următoarele:

Evaluați situația – dacă cineva a fost grav rănit, sau conducătorul auto vinovat a părăsit locul accidentului ori refuză să comunice și să furnizeze datele sale de contact – sunați imediat la 999.

Faceți poze la locul accidentului. Este foarte important să înregistrați toate împrejurările producerii accidentului de circulație. Fotografiați locul accidentului, poziția vehiculelor imediat după coliziune, precum și daunele produse. „Diferit față de practica din România, în UK Poliția nu se prezintă la fața locului în cazul accidentelor minore, iar după producerea unui accident, partea carosabilă trebuie imediat eliberată, pentru a nu stânjeni circulația altor vehicule. Exact din această cauză este foarte important să înregistrați adevăratele împrejurări ale producerii accidentului rutier, pentru ca, mai târziu, compania de asigurări a celui răspunzător să nu le poată contesta. “ – explicăjur. C. Filculescu.

Faceți schimb de date de contact. Notați datele de contact ale celuilalt conducător auto, precum și cele ale martorilor oculari independenți. Cu cât veți avea mai multe informații, cu atât procesul se va derula mai rapid și mai ușor.

Aveți grijă de Dvs. Este normal ca orice persoană care a fost implicată într-un accident rutier să se simtă afectată. În acel moment poate să fie complicat să vă concentrați și să gandiți limpede, iar adrenalina care vă cuprinde tot corpul estompează simptomele posibilelor vătămări corporale.

Unele leziuni pot fi minore, însă altele pot să aibă simptome pe care să nu le observați imediat. Potrivit sfaturilor domnului jur. C. Filculescu, care lucrează în acest domeniu de mai mulți ani, de cele mai multe ori simptomele traumelor se fac resimțite a doua zi după accident, de aceea este foarte important ca un medic să fie informat și să le înregistreze.

Ce facem mai departe?
Înainte de toate, adresați-vă specialiștilor independenți. După ce aceștia vor analiza toate datele furnizate de Dvs., vă vor putea spune dacă puteți să depuneți o cerere de despăgubire.
Diferența este că în acest fel nu veți pierde punctele „No claim bonus“ pe care le-ați adunat într-o perioada lungă de timp, iar dacă vă adresați direct companiei de asigurări, acest lucru s-ar putea întampla. Dacă vă simțiți nesiguri și nu știți cum să procedați după accident, puteți să cereți ajutor de la „LITKRAFT“ direct de la locul accidentului, iar dacă este nevoie, putem să ne deplasăm la locul respectiv. Noi o să vă sfătuim întotdeauna cum trebuie să procedați, vom înregistra accidentul și vom începe întocmirea cererii de despăgubire“, – explică domnul jur. C. Filculescu.

Aproape oricine poate să fie despăgubit

Pot fi despăgubiți conducătorii auto, pasagerii, cicliștii, motocicliștii, pietonii, pasagerii transportului public, chiar și pasagerii care se aflau în vehiculul condus de către persoana care a produs accidentul.
Singura persoană care nu poate obține o despăgubire pentru prejudiciul suportat în timpul accidentului rutier este însuși vinovatul.

Cine plătește despăgubirile? Despăgubirile sunt plătite de către asigurarea vinovatului (sau a persoanei terțe). Chiar dacă la locul accidentului persoana responsabilă își va recunoaște vinovăția și își va cere scuze, compania de asigurări a acestuia poate nega vina clientului său.
Din acest motiv este foarte important să fie înregistrate cât mai multe detalii care dovedesc vinovăția șoferului care a produs accidentul.

Cum se stabilește cuantumul despăgubirii?

Mărimea despăgubirii depinde de mai multe circumstanțe: gravitatea leziunilor suferite, timpul de vindecare a acestora, necesitatea tratamentului suplimentar (ședințe de fizioterapie, tratamentul osteopatic, etc.), îngrijiri și altele.

Reclamantului i se va programa o vizită la un expert medical independent, care va evalua starea de sănătate actuală a acestuia și va oferi o prognoză referitoare la perioada de care persoana respectivă va avea nevoie pentru a se putea vindeca după vătămările corporale suferite în urma accidentului.

Având în vedere aceste prognoze, avocații vor putea evalua, conform prevederilor legale, la ce sumă de despăgubire s-ar putea aștepta persoana respectivă. Numai atunci se vor adresa companiei de asigurare a părții vinovate și vor începe negocierile referitoare la cuantumul despăgubirilor.

Cât durează procesul de revendicare a despăgubirii?

Este destul de greu să primești un răspuns definitiv la această întrebare. Durata procesului de revendicare a despăgubirii depinde de mai mulți factori: gravitatea leziunilor suferite, dificultatea situației, concluziile medicilor experți și asigurarea părții vinovate.

Dacă vinovatul își asumă responsabilitatea pentru accidentul rutier produs, vătămările nu sunt grave și vindecarea lor nu durează prea mult, iar asigurarea acestuia este de acord să despăgubească toate cheltuielile legate de accidentul produs, - puteți spera să obțineți despăgubirile într-un interval de 5-8 luni. În cazul în care asigurarea părții vinovate tinde să nu fie de acord cu unul din factorii menționati mai sus sau formulează contestații, procesul de revendicare a despăgubirilor poate dura mai mult.

În cât timp de la producerea unui accident rutier poate să depună victima acestuia o cerere de despăgubire?

Termenul-limită pentru depunerea cererilor de despăgubire în urma accidentelor rutiere este de trei ani. Experiența noastră arată că, dacă partea vatamată depune cererea imediat, procesul decurge mai ușor, pentru că victimele își amintesc de împrejurările producerii evenimentului mult mai bine și este mai ușor de adunat dovezile legate de accidentul produs. Totuși, și în cazurile în care cererea se depune dupa 2,5 ani de la data producerii accidentului, există încă șanse de a obține despăgubiri.“ – comentează specialistul în accidente rutiere.

Dacă vinovatul a părăsit locul accidentului, declarați neapărat producerea acestui eveniment la Poliție. Notați-vă numărul de înmatriculare al autoturismului care a fost implicat în accident. Dacă ați reușit să îl vedeți pe conducătorul auto, încercați să memorați felul cum arată acesta. Dacă nu ați reușit să vedeți aceste detalii, dar există martori oculari, rugați-i să vă comunice datele lor de contact. Este important ca martorul să fie o persoana independentă și neinteresată în rezolvarea reclamației.
Dacă persoana vinovată a părăsit locul accidentului, despăgubirile vor fi suportate nu de către compania de asigurări, ci de către Asociația asigurărilor auto (eng. Motor Insurers Bureau, MIB). Această instanță analizează reclamațiile foarte atent și dacă victima nu s-a adresat Poliției imediat după accident, reclamația va fi refuzată. MIB plătește despăgubiri victimelor și în cazurile în care persoana care a cauzat accidentul nu a fost asigurată sau vehiculul implicat în accident nu a fost înmatriculat în UK.

 (Comentarii: 5)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: