1,400,000 de persoane din UK au avut Covid într-o săptămână record 

O estimare de aproape 1.4 milioane de persoane din UK au avut Covid-19 în săptămâna încheiată la 16 Decembrie, cel mai mare număr înregistrat de când a început compararea cifrelor în toamna lui 2020, a spus Biroul Național de Statistică (ONS).

În Anglia, în jur de una din 45 de persoane din gospodării private au avut virusul în aceeași perioadă, în creștere de la una din 60 în săptămâna precedentă.

Acesta este echivalentul a aproximativ 1.2 milioane de oameni și este cel mai mare număr de când ONS a început estimarea nivelurilor infectărilor pentru Anglia în Mai 2020.

Noile cifre au arătat și că numerele personalului NHS absent din motive de Covid în Londra s-au dublat sau mai mult în ultima săptămână.

În Londra, 3,874 de lucrători NHS de la trusturile acute au absentat din motive de Covid pe data de 19 Decembrie, mai mult decât dublul numărului de cu o săptămână înainte și mai mult decât triplu față de la începutul lunii.

Totalul a inclus și personalul care  era bolnav de Covid sau cel care a fost nevoit să se auto-izoleze.

Toate acestea după ce guvernul stă în fața presiunii continue de a clarifica punctul de cotitură pentru impunerea unor noi restricții.

Boris Johnson a avut parte de solicitări pentru definirea strategiei sale post-Crăciun pentru Anglia, cu liderii din Irlanda de Nord, Țara Galilor și Scoția anunțând toti noi restricții menite să lupte cu varianta Omicron.

Secretarul Sănătății Sajid Javid a recunoscut că absența personalului NHS din cauza Covidului adaugă presiune pe NHS, dar a spus că relaxarea regulilor de auto-izolare va ajuta.

Acesta a mai spus că nu vor mai fi anunțuri ulterioare legate de restricțiile din Anglia înainte de Crăciun.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: