Desi multi romani isi doresc si obtin in cele din urma cetatenia britanica, foarte foarte putini ajung sa fie acceptati de nativi drept "englezi". Ii tradeaza accentul, uneori aspectul dar mai ales, comportamentul.
Valorile si stilul de viata anglo-saxon este atat de diferit de cel romanesc incat nu de putine ori ma gandesc "de ce se mai chinuie oamenii acestia (romanii) sa fie parte dintr-o cultura atat de diferita?". Sa luam cateva exemple.

Fac parte din numeroase grupuri virtuale atat romanesti cat si britanice, majoritatea pe subiecte legate de familie si copii, cu participanti preponderent femei. Evident, in spatiul virtual fiind anonimi unii sunt tentati sa fie mai critici, mai transanti sau chiar agresivi. Sa spuna lucruri pe care in viata reala, fata in fata cu un interlocutor, nu ar avea curajul sa le spuna. Ce am observat adesea pe grupurile de romani e agresivitatea exagerata, ironiile, rautatile, limbajul vulgar.

Nu de putine ori am fost martora chiar la amenintari. Romanii nu se pot abtine, comentariile prostesti cu un aer de superioritate, umilirea celorlalti si afimarea faptului ca "ei sunt mai destepti" le creaza o mare satisfactie. La polul opus, grupurile britanice sunt o adevarata incantare: politeturi (uneori exagerate), limbaj ingrijit, schimburi de replici civilizate. Desi protejati de anonimat, culmea, britanicii nu fac rabat de la un comportament civilizat! In cazul lor, satisfactia vine dintr-un dialog inteligent, chiar daca uneori presarat cu ironii subtile. Pentru ei, a fi politicos si retinut, a-ti cere scuze si a multumi pentru idei (chiar daca banale) e semnul unei bunei-cresteri si al unui caracter aristocratic.

Alt exemplu: restaurantele, cafenele, pub-urile s-au umplut in ultima perioada de angajati romani. Cum ii recunosti? Dupa figura plictisita, engleza stricata si atitudinea obraznica. Chiar si cei care isi dau oarecum interesul sa-si multumeasca clientii sunt tradati in cele din urma de mici detalii: uniforma patata, unghii neingrijite, machiaj strident. Tot ce vrei e sa iesi cat mai repede din acel loc. Angajatul britanic (intalnit din ce in ce mai rar) este in schimb zambitor, din cale afara de politicos, reusind sa mimeze o dorinta sincera de a te face sa te simti bine. Imi amintesc cum intr-un lant cunoscut de restaurante foarte popular in special pentru micul dejun, am refuzat comanda dupa ce mi-a fost deja adusa si prezentata. Din neatentia mea am ales un fel ce continea somon pe care de obicei nu il consum. Fara discutii si foarte intelegator, ospatarul s-a oferit sa-mi schimbe meniul fara sa-mi taxeze prima comanda, pe care cel mai probabil, au fost nevoiti sa o arunce.

Din pacate, ultima data cand am fost acolo au aparut angajatii romani: fetele se harjoneau in fata clientilor incurcand fara urma de jena comenzile, si desi erau peste tot traind cu impresia ca iti sufla mereu in ceafa, niciodata nu erau disponibile.
Totul a durat cam 30 de minute mai mult decat de obicei. Din momentul placut al zilei cand vrei sa te bucuri de un mic dejun delicios intr-un ambient superb s-a transformat intr-o experienta din care vrei sa scapi cat mai repede.

As putea scrie carti doar comparand serviciile angajatilor romani cu cele ale angajatilor britanici. Obraznicia, superficialitatea, ineficienta sunt prea adanc inradacinate in gena noastra. Asa am crescut, asa am fost educati, asta reprezinta pentru noi "normalitatea". Nu spun ca romanii sunt mai rai si englezii mai buni, in niciun caz. Spun doar ca am crescut si am trait diferit si avem valori diferite. Din cauza aceasta nu putem fi parte a unei societati atat de slefuite din acest punct de vedere. Ei au invatat in sute de ani si tot atat ne va lua si noua. Insa putem incerca macar sa-i mai imitam, macar uneori.