Doi bărbați din U.K au decedat iar un al treilea a suferit leziuni corporale într-un accident aviatic. Cele două avioane s-au ciocnit în sudul Franței.
Accidentul a avut loc astăzi pe la orele 12:45, deasupra podului Maddalena, sau podul diavolului, la granița Alpină cu Italia.
Investigatorii au depistat unul dintre avioane căzut lângă o pădure, în timp ce al doilea avion a reușit să aterizeze. Pilotul celui de al doilea avion era și el din U.K.
Acesta a reușit să scape cu câteva traume însă este în viață.
Ambele avioane care erau înregistrate în Anglia, au decolat din aerodromul Barcelonnette / Saint-Pons din apropiere.
Helicopterele de prim ajutor și salvatorii s-au deplasat la fața locului împreună cu forțele poliției și pompierilor.
Comentarii