Dacă până acum puteam spune că procesul de BREXIT este în haos, acum a intrat în paralizie. Parlamentul de la Londra a votat în privința a opt opțiuni alternative prin care Brexit-ul ar avea loc, dar niciuna nu a întrunit o majoritate! De exemplu, a fost respinsă o eventuală uniune vamală cu blocul comunitar; dar și un amendament care cerea ca orice fel de acord de BREXIT să fie supus unui referendum. Secretarul pentru BREXIT a spus că aceste rezultate arată că acordul negociat deja de guvernul Theresa May, dar respins de două ori de parlament, este “cea mai bună opțiune”, relatează Guardian. Confuzia din Camera comunelor a încheiat o zi în care premierul May s-a angajat să demisioneze, însă doar dacă acordul său cu Uniunea Europeană ar trece în sfârșit de parlament.
BREXIT este blocat, May demisionează

Comentarii