Brexit: Ultimele eforturi de renegociere din partea lui Johnson 

Prim ministrul britanic, Boris Johnson, a declarat, vineri, că există o idee generală a unei înțelegeri care poate fi atinsă în privința Brexitului.

Acesta se pregătește să se întâlnească cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-o încercare nouă de a ajunge la un acord.

Premierul irlandez, Leo Varadkar, însă a scăzut din entuziasmul lui Boris, afirmând că decalajul dintre Marea Britanie și UE a rămas „foarte larg” și acesta se îndoiește că Johnson poate face compromisurile necesare pentru a obține o înțelegere care va fi ratificată de UE și de către parlamentarii britanici.

Cu doar șapte săptămâni până când Marea Britanie urmează să părăsească UE, Johnson va călători luni la Luxemburg pentru prima sa întâlnire cu Juncker, în timp ce încearcă să renegocieze acordul de ieșire din UE care a fost atins de predecesorul său Theresa May.

Johnson spune că Marea Britanie va părăsi UE la 31 octombrie, indiferent dacă va ajunge sau nu la o înțelegere. Parlamentul a aprobat însă o lege săptămâna trecută în legătură cu obiecțiile sale, ordonându-i să solicite o prelungire dacă nu va ajunge la un acord cu blocul UE.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: