Copiii și tineri fac excepție la unele restricții! 

Nicola Sturgeon  a spus că cei cu vârsta sub 12 ani nu vor fi incluși sub restricția care limitează la șase numărul persoanelor care se pot întâlni în aer liber și de la limita celor două domicilii.

Toate acestea înseamnă că nu vor exista restricții în ceea ce privește “ posibilitatea ca cei tineri să se poată juca împreună afară”.

Cei cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani vor face excepție la regula care nu permite persoanelor din mai multe de domicilii să se întalnească în aer liber.

Sturgeon a spus că se vor putea întâlni în exterior în grupuri nu mai mari de șase persoane - dar va  fi nevoie să fie montiorizați cu atenție.

Prim-ministrul a lansat și un avertisment către părinți să nu-și ducă în vacanță în străinătate copiii pe durata pauzei din luna Octombrie.

Nicola Sturgeon a anunțat schimbările efectuate asupra restricțiilor izolării într-o declarație făcută la Holyrood. Aceasta a confirmat interdicția pentru cetățeni să se întâlnească în interiorul caselor și a spus că aceasta va fi extinsă în toată Scoția, începând de miercuri.

Excepțiile la noile reguli includ persoanele care locuiesc singure sau singure cu copii  care formează un domicliu extins. Deasemenea, excepție vor fi cuplurile care nu locuiesc împreună, precum și îngrijirea copiiilor sau pentru cei care lucrează în vânzări.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: