COVID: Noul ministru al sănătății vine cu măsuri actualizate ale ridicării restricțiilor în UK 

foto:members.parliament.uk

Fostul ministru britanic al Finanțelor Sajid Javid îl înlocuiește pe Matt Hancock care și-a dat demisia din funcția de ministru al Sănătății, după ce a fost surprins încălcând în luna mai regula distanțării sociale. Acesta a fost surprins sărutând și îmbrățișând o consilieră, ceea ce a dus la nemulțumirea colegilor și furia britanicilor care erau în carantină la acea vreme.

Sajid Javid va veni în cursul acestei zile în fața parlamentarilor cu date actualizate privind ridicarea ultimelor restricții anti-Covid în Anglia, informează BBC.

Apelul său vine la mai puțin de 48 de ore după ce a fost anunțat că va prelua funcția de secretar pentru sănătate după demisia lui Matt Hancock.

Boris Johnson a declarat că restricțiile se vor diminua pe 19 iulie, dar a promis, de asemenea, o revizuire a datelor pentru a vedea dacă acest lucru se poate întâmpla cu două săptămâni mai devreme, pe 5 iulie.

Numărul de cazuri noi de coronavirus în Marea Britanie a continuat să crească rapid în ultima săptămână, respectiv cu 59%. Ultimele cifre arată că, în Marea Britanie, 44 milioane de persoane - sau 84,1% dintre adulți - au avut primul lor vaccin și mai mult de 32 de milioane de persoane - 61,6% din populația adultă - au făcut și rapelul.

Javid, în vârstă de 51 de ani, fost ministru de finanțe al premierului Boris Johnson, se întoarce în guvern după ce a părăsit funcția la începutul anului 2020, nemulțumit de condițiile impuse în exercitarea portofoliului său și în urma deselor conflicte cu fostul consilier șef al primului ministru, Dominic Cummings. El a refuzat să își concedieze consilierii politici, așa cum ceruse Boris Johnson. Dar laburiștii au criticat numirea lui Javid, spunând că a fost mai degrabă un „arhitect al austerității” care a slăbit activitatea NHS.

Fost bancher și fiu al unui fost șofer pakistanez de autobuz fusese anterior primul membru al unei minorități etnice care a preluat șefia ministerului de interne sub guvernul conservator anterior al Theresei May.

Această schimbare vine într-un moment critic pentru Regatul Unit, care a înregistrat peste 128.000 de morți și care se confruntă cu o creștere a numărului infectărilor cauzat de varianta Delta a coronavirusului, considerată foarte contagioase.

Javid a declarat despre Hancock faptul că a realizat „mult” în acest rol, adăugând: „Sunt sigur că va avea mai multe de oferit în viața publică”. El a mai spus: "Am fost onorat să iau preiau această funcție. Știu, de asemenea, că vine cu o responsabilitate imensă și voi face tot ce pot pentru a mă asigura că voi oferi totul pentru oamenii acestei mari țări”, continuând: "Suntem încă într-o pandemie și vreau să văd că acest lucru se va încheia cât mai curând posibil și aceasta va fi prioritatea mea pentru a reveni la normal".

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: