Elevi britanici publică pe TikTok rețete de măsluire a testelor anti-COVID 

Probabil că ați auzit despre, dacă nu cumva chiar ați făcut-o. Se lua așadar o bucată de cretă de scris pe tablă, se fărâmița, se dizolva într-un pahar cu apă și apoi, cu strâmbăturile de rigoare, înghițeai totul. A doua zi, când ajungeai la școală, aveai febră și astfel puteai să fii învoit ca să pleci acasă.

Vremurile s-au schimbat, obiceiurile mai puțin. Astfel, unii adolescenți britanici au descoperit metode noi de a scăpa de școală, pe care le-au publicat pe rețeaua TikTok, unde au fost extrem de urmărite.

Astfel, conform metodei prezentate în cotidianul The Independent, se ia un test rapid anti-COVID și un pahar cu suc de portocale. Se toarnă puțin suc peste kitul de testare și, cu cât sucul e mai bogat în acid citric, cu atât posibilitatea de a obține un rezultat pozitiv este mai mare.

Această metodă ar fi fost folosită de unii elevi britanici pentru a scăpa astfel de școală pentru două săptămâni. Pe TikTok, platformă preferată de milioane de adolescenți din întreaga lume, au apărut curând filmulețe în care se arăta că metoda de chiul funcționează chiar și cu ketchup, kiwi, oțet sau dezinfectant. Clipurile încărcate sub hashtag-ul #fakecovidtest au fost extrem de populare, fiind vizualizate de peste 6,5 milioane de ori.

Autoritățile nu par foarte îngrijorate. ”Suntem sigur că așa ceva a făcut doar un extrem de mic număr de elevi, toți ceilalți efectuând testarea anti-COVID într-un mod corect”, a declarat Geoff Barton, secretar general al Asociației Liderilor de Școli și Colegii.

”Oricum, vom ruga părinții să verifice că testele sunt folosite așa cum trebuie, iar pe copiii care sunt pasionați de reacțiile chimice îi vom îndruma spre laboratoarele din școli”, a mai spus acesta.

Oficialii britanici sunt în stare de alertă în ce privește răspândirea accentuată a variantei Delta a virusului COVID-19. Din toamnă se preconizează ca din toamnă, odată cu începerea unui nou an școlar, să se continue testarea copiilor din ciclul secundar de două ori pe săptămână, inclusiv a celor din școlile unde nu s-a înregistrat vreun caz.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: