Esti interesat sa studiezi in UK in 2019 sau 2020? 

Finantarea studiilor pentru cetatenii UE ramane neschimbata.

Procesele politice cauzate de Brexit ii nelinistesc pe romanii din UK. Totusi, guvernul Regatului Unit a luat masuri ca studentii prezenti si viitori din tarile UE sa nu aiba emotii nemotivate.

Cu acest scop la sfarsitul lunii aprilie s-a anuntat ca in 2019-2020 posibilitatile pentru a primi ajutor financiar raman cum au fost si pana acum.

Guvernul UK garanteaza studentilor din UE, celor prezenti si viitori, ca nu numai in anul acesta, dar si la anul, dupa admiterea la orice universitate din UK stuidentii vor putea primi un imprumut preferential de stat pentru studii, pentru acoperirea costurilor de trai si alte burse de studii si subventii oferite studentilor.

Prezenta decizie din 21 aprilie inseamna ca studentii din UE nu vor plati pentru studii
mai mult decat studentii din UK si vor avea accesul la toate fondurile si subventiile avand drepturile egale cu cei localnici.

„Motivul principal succesului nostru este ca reusim sa atragem talentele din toata lumea. Decizia guvernului prin care se garanteaza finantarea necesara va indemna capetele cele mai luminate din toata Europa sa-si continuie studiile in Regatul Unit.“ - a asigurat Ministrul Educatiei din UK Jo Jonson.

Aceasta stire buna ofera siguranta studentilor prezenti si viitori din UE, in planificarea viitorul lor profesional si in realizarea viselor sale.

Cu toate acestea, decizia Guvernului garanteaza ca studentii care au inceput studiile de Licenta, Master sau de doctorat in 2019-2020, vor mentine drepturi la ajutorul financiar pe toata perioada de studii chiar daca UK nu va mai fi membru UE.

Prin urmare, daca aveti intre 18 si 60 ani, incepeti sa locuiti si sa studiati in Londra sau alte orase din Anglia si primiti finantarea completa din statul UK pentru toata durata studiilor.

Toti studenti au posibilitatea de a primi intr-un an de studii o suma de £9.000 pentru studii si £10.000-£18.000 pentru costuri de trai.

Cand exista multe posibilitati, este important sa alegeti varianta cea mai potrivita si aici va pot ajuta consultanti de studii care cunosc perfect sistemul studiilor si al finantarii.

Aceste servicii sunt oferite gratuit.

Consultantii va vor ajuta sa alegeti studiile conform necesitatilor si capacitatilor dv., sa completati formulare, sa pregatiti actele necesare si sa obtineti finantarea studiilor si acoperirea costurilor de trai pe durata studiilor.

Pentru a aplica este necesar sa aveti urmatoarele documente:
1)Pasaport sau ID UK/EU
2)Diploma de studii superioare
3)CV
4)Declaratie personala (in jur la 340 de cuvinte, si maxim 4000 de simboluri)
5)National Insurance Number (NINO)

Cel mai simplu si mai rapid mod de a intelege procesul de aplicare si de a primi toate raspunsurile la intrebarile dvs. este o vizita la biroul nostru, care se afla in doua minute de la statia Romford, London.

Imperial Offices
St Georges House, 2-4 Eastern Road,
Romford, Essex, RM1 3PJ

Pentru informatii si inregistrari:
Tel: 07787181117
Email: alexandr@needoneuk.com

“Need One” informatie

Reclama

 (Comentarii: 3)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: