Expert britanic: ”Cu timpul, Covid 19 va ajunge să fie ca o gripă obișnuită” 

Așadar, cu atenție și puțină răbdare o să trecem și peste această pandemie. Două mesaje recente ale unor specialiști din domeniul coronavirusurilor vin să ne spună acest lucru încurajator.

Mai întâi, profesoara Sarah Gilbert, care a condus echipa de cercetători de la Universitatea Oxford unde s-a descoperit vaccinul produs ulterior de AstraZeneca, a spus azi că, cu timpul, Covid-19 va deveni un virus obișnuit, precum cele care circulă deja și cauzează gripă.

”Și acest virus va slăbi în ce privește gradul de contaminare, peste o vreme și va deveni unul obișnuit. Deja sunt alte patru coronavirusuri umane cu care trăim deja și care nu mai îngrijorează, iar Sars-CoV-2 va deveni unul dintre acestea”, a spus Gilbert pentru presa britanică. ”Cât va mai dura până ajungem acolo depinde și de măsurile pe care le luăm între timp”.

Pe de altă parte, tot astăzi, directoarea generală a grupului farmaceutic american Moderna Inc, Stephane Bancel, a spus că, în opinia sa, pandemia de coronavirus ar putea să se încheie peste un an, în condiţiile în care creşterea producţiei de vaccinuri asigură o aprovizionare mondială.

Ea a spus că în circa jumătate de an vor fi disponibile doze pentru ca toată populația globului să poată fi vaccinate. În plus, vaccinarea ar urma să fie în curând disponibilă chiar şi pentru copii.

„Cei care nu se vaccinează se vor imuniza natural, pentru că tulpina Delta este foarte contagioasă. În acest fel vom ajunge într-o situaţie similară cu cea a unei gripe. Poţi fie să te vaccinezi şi să ai o iarnă fără probleme. Sau nu te vaccinezi şi rişti să te îmbolnăveşti şi posibil chiar să ajungi la spital”, a mai apreciat Stephane Bancel.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: