Guvernul a anunțat estimarea numărului de persoane care au văzut sicriul depus al Reginei 

Guvernul britanic a făcut publică estimarea numărului de persoane care au vizitat sicriul depus în stat al Reginei și, deloc surprinzător, este mare.

Anterior funeraliilor de ieri (19 Septembrie), trupul răposatului monarh a fost depus la Westminster Hall timp de patru zile pentru ca publicul să îl viziteze și să își prezinte respectele.

Cozile lungi au devenit însă punctul principal, în timp ce zeci de mii de persoane au așteptat ore întregi doar pentru a vedea sicriul Reginei.

În cea mai aglomerată perioadă, coada a atins lungimea de 10 mile – 6.9 mile de la Westminster la Southwark și trei mile de cortegiu în zigzag în Parcul Southwark.

Lucrurile au scăpat atât de mult de sub control încât a existat o coadă pentru alăturarea la coada de așteptare, în timp ce au apărut raportări despre unii locuitori care au campat pe străzi timp de două zile doar pentru a prinde loc în față.

Astfel că nu va fi nicio surpriză faptul că numărul celor care au reușit să-și ia rămas bun de la Regină este al naiba de ridicat.

Conform Secretarului de Cultură Michelle Donelan, oficialii estimează numărul ca fiind în jur de 250,000 pe durata perioadei de patru zile.

Într-o declarație pentru Sky News, aceasta a spus: ‘ Peste 250,000 de persoane au trecut prin Parlament’, adăugând: ‘Acum adăugăm ultimele numere, deci acesta este o aproximare de moment’.

Dacă aceta se va dovedi a fi corect, asta înseamnă că ar fi cu 50,000 de persoane mai mult decât cele care au vizitat-o pe Regina Mamă în aceeași perioadă de timp.

În schimb, aceasta a spus: ‘ Cred că publicul britanic ar argumenta că au fost bani bine cheltuiți.’

‘Ați văzut atât de multe mii de persoane acolo și nu cred că cineva poate sugera că răposatul nostru monarh nu ar fi meritat acest rămas bun, având în vedere că de peste 70 de ani s-a angajat în mod altruist în serviciul și datoria noastră.’

În urma funeraliilor, care se spune că au atras patru miliarde de spectatori de pe tot globul, Regina Elisabeta a II-a a fost depusă în capela memorială Regele George VI din Capela St George.

Monarhul a decedat pe data de 8 Septembrie, lăsând națiunea – și oamenii din toată lumea – într-o perioadă de tristețe.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: