În Anglia, vreme bună pentru turism la vară, dar temeri pentru iarna ce vine 

Guvernul de la Londra încearcă să găsească soluții pentru limitarea restricțiilor la care sunt supuși cetățenii britanici în contextul pandemiei de coronavirus. Agenția Reuters relatează că se ia în calcul ca turiștii britanici care au făcut ambele doze de vaccin anti-COVID să nu mai fie nevoiți să stea în carantină la întoarcerea în țară, după ce și-au petrecut concediul în afara granițelor, inclusiv în țări ale Uniunii Europene.

Acest lucru a fost anunțat de către secretarul pe probleme de sănătate, Matt Hancock. Acesta a mai spus că Londra se pregătește în același timp pentru o iarnă foarte ”solicitantă” în condițiile în care se estimează că gripa va avea un impact mai mare ca de obicei. De aceea se ia în calcul folosirea simultană atât a vaccinului anti-gripal cât și a celui anti-COVID.

”Aproape nimeni nu a avut gripă în ultimul an și jumătate în Anglia. Desigur, acesta este un lucru îmbucurător, numai că ne așteptăm să ne confruntăm cu o creștere semnificativă a cazurilor de gripă începând din toamnă”, a spus Hancock pentru BBC Radio4.

De aceea, a adăugat oficialul britanic, este foarte probabil ca oamenii să aibă posibilitatea de a se vaccina simultan și anti-gripă și anti-COVID, în condițiile în care se estimează că cea mai bună protecție este oferită în continuare de vaccinuri.

În ciuda unei serioase campanii de vaccinare, Marea Britanie se confruntă în ultima vreme cu o creștere a numărului de cazuri de coronavirus, pe fondul răspândirii rapide a variantei Delta (denumire pentru virusul indian) care este acum tulpina dominantă în Regatul Unit și care este responsabilă pentru 96 la sută dintre noile infecții înregistrate.

Răspândirea variantei Delta a fost invocată de premierul Boris Johnson ca principal motiv pentru amânarea cu patru săptămâni a ridicării restricțiilor Covid în Anglia. Noua dată propusă pentru acest lucru este acum 19 iulie.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: