Ne merge bine in Marea Britanie? 

Potrivit ultimelor date statistice, trei din patru persoane care si-au gasit un loc de munca in Marea Britanie, in ultimul an, sunt imigranti veniti din diferite tari ale Uniunii Europene. Deci, in calitate de imigranti in UK, ce credeti? Ne merge bine sau nu?

In Marea Britanie sunt locuri de munca pentru toata lumea, iar lucrurile par sa evolueze din ce in ce mai bine. Conform dailymail, Oficiul National de Statistica a raportat ca anul acesta, in perioada iulie – septembrie, in UK munceau aproximativ 31.3 milioane de oameni, cifra fiind cu 1,4% in crestere fata de anul trecut.

De asemenea statisticile ne-au mai adus o veste buna. Se pare ca numarul somerilor din Regatul Unit a scazut la 5,3% in al treilea trimestru al acestui an, acesta fiind cel mai redus nivel atins din primavara anului 2008 pana acum.

In ceea ce priveste romanii si bulgarii care au ales sa traiasca si sa munceasca in UK, numarul lor a ajuns anul acesta la 219.000, inregistrandu-se astfel o crestere de aproximativ 30.000 (16%), fata de anul trecut.

Ei bine, aceste cifre nu ii bucura deloc pe britanici, ci mai degraba ii sperie. David Cameron se gandeste deja la adoptarea unor masuri noi prin care sa reduca semnificativ nivelul imigratiei. Credeti ca va reusi?

 (Comentarii: 1)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: