Peste 950 de mii de români au aplicat pentru statut de rezidență, după Brexit 

La cinci ani după Brexit, numărul cetățenilor străini care au rămas în Marea Britanie e mai mare decât s-ar fi așteptat autoritățile. E și cazul românilor care nu au stat prea mult pe gânduri și au aplicat pentru statutul de rezidență. Vorbim, de peste 950.000 de români care au decis să locuiască în Regatul Unit chiar și după ieșirea țării din UE.

În perioada de după vot, numărul cetăţenilor UE care îşi caută de muncă în Marea Britanie a scăzut cu 36%. Cu toate acestea, tot mai mulţi români au decis să locuiască acolo. 950.000 de români au solicitat în mod oficial reşedinţă în această perioadă, scrie Mediafax.

Numărul românilor a pornit de la o comunitate de dimensiuni medii spre una de dimensiuni mari. Estimăm că în acest moment un milion de români locuiesc în Marea Britanie. A doua cea mai numeroasă comunitate din UE, la foarte mica distanţă de cea poloneză”, a declarat Laura Popescu, ambasadorul României în Marea Britanie, citată de Mediafax.

Pentru mulţi britanici, votul a fost urmat de o perioadă de frustrare şi de promisiuni încălcate. Regatul nu a semnat marile acorduri comerciale anunţate, iar exporturile către UE s-au redus cu 50 la sută din cauza birocraţiei. Cea mai mare minciună este finanţarea sistemului sanitar cu banii trimişi la Bruxelles.

Printre cei care au avut de pierdut sunt şi românii. Marea Britanie a părăsit programul Erasmus, deci studenţii români pot studia la o universitate de top doar dacă plătesc.

„Începand cu acest an taxele de studiu vor fi mult mai mari, între 16-38.000 de lire, nu se va mai putea primi împrumut guvernamental pentru achitarea acestor studii şi de asemenea studenţii vor trebuie sa aplice pentru viza de student”, a explicat Laura Popescu. Un studiu recent arată că 43% dintre britanici cred că decizia de a ieşi din UE a fost una bună, în timp ce 46% spun că a fost greşită, transmite Mediafax.

Pe lângă români, polonezii și italienii sunt celelalte naționalități minoritare majoritare în Marea Britanie. La cinci ani de la Brexit, premierul britanic Boris Johnson a declarat miercucă votul istoric pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană va acţiona acum ca un imbold pentru crearea de locuri de muncă şi reînnoirea Marii Britanii după pandemia de coronavirus, scrie Reuters.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: