Primul test clinic pentru a 3-a doză de vaccin este lansat în UK 

Mii de voluntari vor primi al 3-lea rapel împotriva coronavirus ca parte a primului test clinic din lume lansat în UK, a anunțat secretarul sănătății. Studiul Cov-Boost va studia șapte vaccinuri Covid-19 și va fi primul ca va oferi date asupra impactului celei de-a treia doze de vaccin. Acesta va oferi oamenilor de știință și experților o idee mai bună asupra impactului dozei adiționale în privința protecției persoanelor împotriva Covid.

Studiul va fi condus de către University Hospital Southampton NHS Foundation Trust  și va fi susținut cu 19,3 milioane de £ din finanțarea guvernului. 2,886 persoane cu vârste de peste 30 de ani vor fi recrutate în 18 locații NHS din Londra până în Glasgow și prima astfel de doză va fi administrată la începutul lui Iunie.

Descoperirile inițiale sunt așteptate să fie dezvăluite în Septembrie. Matt Hancock a spus: "Vom face tot ce putem pentru a asigura că viitorul acestei țări va fi lipsit de pandemii și alte amenințări asupra securității în sănătate, iar informațiile din acest prim test clinic vor ajuta la formarea planurilor pentru programul booster care va fi inițiat ceva mai târziu în cursul acestui an.”

“Îndemn pe toată lumea care a primit ambele doze de vaccin Covid-19, și este eligibilă, să se înscrie pentru acest studiu și să își joace rolul în protejarea celor mai vulnerabili din această țară și din toată lumea pentru lunile și anii ce urmează.”

Persoanele care au primit prima doză fie din AstraZeneca, fie din Pfizer/BioNTech în Decembrie sau  Ianuarie sunt încurajate să ia parte, precum și cei cu vârste peste 75 de ani.

Cele șapte vaccinuri care vor fi testate sunt : Pfizer/BioNTech, AstraZeneca, Moderna, Novavax, Janssen de la Johnson&Johnson, Valneva și CureVac. Cele 18 locații vor fi împărțire în trei grupuri separate, fiecare testând un set diferit de vaccinuri.

Locațiile includ  Southampton, Londra, Leicester, Bournemouth, Portsmouth, Wrexham, Bradford, Oxford, Glasgow, Leeds, Cambridge, Birmingham, Brighton, Stockport, Liverpool și  Exeter.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: