Programul zilelor Jubileului de Platină dedicat Reginei 

Vă prezentăm în continuare cele mai importante manifestări care marchează cei 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Jubileul de Platină. Reamintim că se va petrece serios în UK în perioada 2-5 iunie.

Joi, 2 iunie

Peste 1.500 de soldaţi şi muzicieni din armata britanică vor defila în timpul ceremoniei "Trooping the Colour", ce marchează în mod oficial aniversarea reginei. Familia regală britanică se va afla în balconul oficial al Palatului Buckingham pentru a saluta mulţimea şi pentru a admira un spectacol aerian susţinut de avioane Royal Air Force.

Totodată, peste 2.800 de semnale luminoase vor fi aprinse la Palatul Buckingham şi în UK, inclusiv în vârful celor mai înalte patru piscuri montane din ţară, precum şi pe insulele anglo-normande, Isle of Man şi teritoriile britanice de dincolo de mări. La Londra, nouă poduri de peste Tamisa vor fi iluminate, la fel ca BT Tower, alături de mai multe catedrale din Anglia.

Vineri, 3 iunie

O liturghie va fi oficiată la Catedrala Saint Paul din Londra, iar cu această ocazie va răsuna şi clopotul "Great Paul", un eveniment care se produce foarte rar.

Sâmbătă, 4 iunie

Pasionată de curse hipice, regina Elisabeta a II-a urmează să asiste la cea de-a 243-a ediţie a Epsom Derby.

Seara, aproximativ 22.000 de persoane - inclusiv 5.000 de angajaţi din sectoare esenţiale în timpul pandemiei de coronavirus - sunt aşteptate să asiste la o mare petrecere organizată la Palatul Buckingham. Printre artiști se află trupa Queen + Adam Lambert, legendara cântăreaţă americană Diana Ross şi pop starul britanic Elton John, plus Alicia Keys, Nile Rodgers şi tenorul italian Andrea Boceli.

Duminică, 5 iunie

Milioane de persoane vor participa la mese festive în aer liber în întreaga ţară, iar peste 70.000 de persoane s-au înregistrat pentru a organiza aceste "mari prânzuri jubiliare".

Ultima zi a de petreceri va culmina cu o mare paradă festivă în centrul Londrei, în faţa Palatului Buckingham. Muzicieni, artişti, dansatori şi actori se vor afla printre cei aproximativ 10.000 de persoane care vor participa la un amplu spectacol ce prezintă transformarea societăţii britanice după urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a în 1952. Show-ul se va încheia cu o interpretare a imnului naţional, "God Save the Queen", în exteriorul Palatului Buckingham, condusă de starul pop britanic Ed Sheeran.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: