Regina Elizabeta a II-a a acceptat cererea lui Johnson de a suspenda parlamentul 

Regina Regatului Unit Elisabeta a II-a a acceptat cererea prim ministrului Boris Johnson de a suspenda parlamentul britanic până pe data de 14 Octombrie.

Această mișcare este descrisă de oponenții politici a lui Johnson că un atac asupra democrației. Prin așa metodă Boris se asigură că Brexitul va avea loc fără sau cu acord iar membrii parlamentului nu au nici o posibilitate de a deturna acest eveniment.

Potrivit președintelui Camerei Comunelor, John Bercow, acțiunea guvernului reprezintă un "ultraj constituțional", "o infracțiune împotriva procesului democratic și a drepturilor parlamentarilor în calitate de aleși ai poporului”.

Johnson în interviul său a declarat că membrii parlamentului vor avea timp din plin pentru a dezbate problema Brexitului.

Când acesta a fost întrebat dacă suspendarea parlamentului este o metodă de a împiedica reprezentanții parlamentului care încearcă să oprească un eventual Brexit fără acord, acesta pur și simplu a răspuns cu : " Această afirmație este una complet falsă".

Deși suspendarea parlamentului înaintea unui discurs al reginei este norma istorică din Marea Britanie, decizia de a limita controlul parlamentului cu câteva săptămâni înaintea celei mai controversate decizii politice a țării în decenii a creat o criză politică imediată.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: