Rezultat foarte bun pentru românii din Marea Britanie 

Preşedintele României, Klaus Iohannis a declarat, vineri că rezultatul alegerilor parlamentare din Marea Britanie este "foarte bun" pentru românii care locuiesc acolo.

"Acest rezultat e foarte bun pentru românii din Marea Britanie, pentru că premierul Boris Johnson împreună cu Partidul Conservator au dorit - şi cred că doresc şi în continuare - să realizeze Brexit-ul, dar cu acord, acel acord negociat cu UE, un acord bun care protejează pe românii noştri, le acordă drepturi semnificative şi de asta am spus de multe ori, şi acum se pare că ne apropiem de această soluţie, cea mai bună variantă, dacă se ajunge la Brexit, este un Brexit cu acord şi spre asta ne îndreptăm", a afirmat Iohannis, la Bruxelles.

El s-a arătat mulţumit de rezultatul alegerilor parlamentare din Marea Britanie, exprimând speranţa că acum, cu "o majoritate clară", Brexit-ul va fi finalizat cu accord: "Eu pot să-mi exprim mulţumirea faţă de rezultatul obţinut acolo, în sensul că există acum o majoritate clară, care, sperăm cu toţii, va finaliza Brexit-ul, cu acord, evident", a adăugat Preşedintele României.

Premierul britanic Boris Johnson după ce a obţinut o victorie răsunătoare la alegerile legislative anticipate de joi, Partidul Conservator trecând pragul de 326 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor, a declarat la aflarea rezultatelor: "Vom face Brexit-ul la timp până la 31 ianuarie – fără doar şi poate."              

Opoziția a fost măturată de conservatori în zonele tradiționale de inima din Midlands și nord-estul Angliei și a pierdut șase locuri în Țara Galilor. Partidul Brexit - care a triumfat la alegerile pentru Parlamentul European din vară - nu a reușit să câștige nici măcar un loc  la Westminster.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: