România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic. În ce zonă este UK? 

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, joi seara, lista ţărilor și a zonelor cu risc epidemiologic ridicat. În funcție de numărul de cazuri, acestea se pot afla în zona verde, galbenă sau roșie. Scutite de la carantină sunt persoanele care au trecut prin boala Covid19, cele vaccinate și cele care au un test negativ.

După ce la începutul acestei luni, Marea Britanie a fost inclusă în scenariul roșu, decizia fiind motivată de creşterea numărului infecțiilor cu noua tulpină descoperită inițial în India, autoritățile din România au decis să nu schimbe scenariul. Astfel, Marea Britanie rămâne în continuare în zona roșie a țărilor cu risc epidemiologic ridicat.

„Se aprobă clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea şi cu privire la care se instituie măsura carantinei”, se arată în Hotărârea nr. 39 a CNSU, de aseară.

Astfel, pentru persoanele care sosesc din Marea Britanie în România se impune carantina pentru o perioadă de 10 zile. Însă, există și câteva excepții, respectiv cei care sunt vaccinați, au trecut prin boală sau prezintă un test negativ la sosire în țară. Vezi aici lista actualizată țărilor.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: