Suporterii englezi au lipsit de la muncă pentru a vedea meciul Angliei de la Mondial 

Este o Cupa Mondială învăluită în controverse, însă suporterii determinați care s-au strâns să vizioneze primul meci al Angliei din acest turneu pe ecran mare au fost răsplătiți cu o victorie entuziasmantă de 6-2 cu Iran.

Într-o zonă plină pentru fani din Londra, mulți și-au făcut cereri pentru a avea ziua liberă – sau pur și simplu au lipsit de la muncă.

‘I-am cerut șefului meu să-mi dea liber azi. Am încercat să îi conving să mă lase toată luna.’, a spus Iker Verduzco.

Poate că pe stadioanele din Qatar nu se consumă bere, dar cu siguranță a fost destulă la Budweiser Fifa Fan Fest din Tottenham Court Road, unde chiar și pe timpul unei zile ploioase de Luni mulți au consumat destul de devreme băuturi alcoolice pentru a sărbători începutul campaniei Angliei la Cupa Mondială.

Mulțimea era deja înviorată, înainte de lovitura de start, de fostele staruri ale Angliei Peter Shilton și și Teddy Sheringham, dar au fost multe de sărbătorit în primul meci al echipei Angliei. Uralele au răsunat după fiecare dintre cele șase goluri și fanii s-au entuziasmat din ce în ce mai tare în timp ce balanță înclina din ce în ce mai clar în favoarea victoriei clare a Angliei.

“Southgate you’re the one ... football’s coming home again,” s-a scandat pe toată durata celei de-a doua reprize, iar fluierul de final a fost întâmpinat cu mâini, brațe și șepci aruncate în aer.

În ciuda entuziasmului, fanii nu au uitat controversele Cupei Mondiale – inclusiv dezvăluirea făcută cu doar câteva ore anterior că Harry Kane căpitanul echipei nu va purta banderola  OneLove pentru susținerea comunității LGBT+ în Qatar, unde relații între persoane de același sex sunt considerate incriminate.

FIFA a amenințat echipa cu sancționarea sportivă, iar Kane exista posibilitatea să fie sancționat chiar înainte ca meciul să se desfășoare.

Echipa iraniană a adoptat o poziție politică proprie înainte de începerea meciului, refuzând să cânte imnul național în solidaritate cu protestatarii împotriva guvernului de acasă.

‘Ne putem imagina că sunt multe probleme în mințile ambelor echipe, dar Iranul este sub tumult’, a spus un fan iranian pentru The Independent.

‘Din păcate, rezultatul nu a fost în favoarea noastră, dar la sfârșitul zilei echipa este cu cetățenii. Asta este ceva de care suntem mândri.’

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: