Acordul de Brexit a fost respins din nou de către Parlamentul britanic 

Acordul de Brexit în frunte cu Theresa May a fost respins pentru a doua oară de către Parlament. Un număr 391 de parlamentari au votat ”împotrivă” față de 242 care au votat “pentru”. Acordul fusese modificat faţă de versiunea din noiembrie anul 2018, respinsă deja în ianuarie. În continuare, rămâne posibilă doar retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană pe 29 martie — fără un acord sau cu amânarea datei pentru Brexit. Reuters a enunțat că apreciază faptul că sunt posibile inclusiv alegeri anticipate sau un nou referendum în desfășurarea planului politicii interne britanice. Theresa May s-a adresat Camerei Comunelor imediat după votul de marţi şi și-a declarat regretul faţă de rezultat. Premierul Marii Britanii a indicat că miercuri parlamentarii trebuie să voteze dacă doresc ca țara să iasă din Uniunea Europeană fără acord, scrie The Guardian. Ea a afirmat că parlamentarii trebuie să decidă și dacă vor să rezilieze Articolul 50 din Tratatul UE, referitor la retragerea unui stat membru, sau să convoace un nou referendum pe tema Brexit. Liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbin, a afirmat că versiunea de Brexit fără acord este inacceptabilă şi că este timpul pentru alegeri anticipate. Mulți parlamentari eurosceptici din Partidul Consevator au anunțat la fel că vor vota împotriva acordului privind Brexitul. Dacă deputaţii resping din nou votul pentru iesirea din UE fara un acord, joi ar urma un vot pentru o amânare a Brexitului, care în opinia premierului Theresa May nu ar trebui să depăşească sfârşitul lunii iunie. O eventuală amânare a Brexitului va avea însă nevoie şi de acordul liderilor europeni.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: