Cât este de sigur și eficient vaccinul Pfizer împotriva tulpinii africane a virusului SARS-CoV-2? 

Primul ministru al Marii Britanii este foarte încrezător în eficiența vaccinurilor anti-COVID-19. La fel și purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson, care transmite cetățenilor britanici că, potrivit unui studiu recent efectuat la Universitatea din Tel Aviv vaccinul dezvoltat de Pfizer este ”sigur și eficient” chiar și împotriva tulpinii africane a noului coronavirus, detaliază site-ul The Mirror.

În acest studiu, au fost comparați 400 de oameni confirmați pozitiv cu noul coronavirus, după ce au primit prima sau a doua doză de vaccin cu același număr de persoane care au trecut boala fără să fie vaccinate.

Deși vaccinul de la Pfizer a părut a fi mai puțin eficient împotriva mutației sud-africane, afirmă cercetătorii, purtătorul de cuvânt al premierului afirmă că nu există îngrijorări în legătură cu eficiența vaccinului în lumina acestui studiu.

Acestia au dat asigurări populației britanice: ”Vaccinul Pfizer este sigur și eficient. Oamenii trebuie să vină să se vaccineze. Există multe studii făcute pe diverse tulpini ale virusului. Însă la fel de bine vedem că vaccinurile sunt eficiente, că ne ajută să evităm spitalizarea și moartea. De aceea, oamenii trebuie să se vaccineze încrezători.”

Oamenii de știință și-au manifestat reținerea și îngrijorarea față de vaccinul Pfizer, în urma rezultatelor publicate.

Adi Stern de la Universitatea din Tel Aviv a declarat că ”există o incidență prea mare a tulpinii africane printre cei vaccinați cu a doua doză, comparând cu cei nevaccinați. Asta înseamnă că vaccinul nu este atât de eficient când vine vorba de tulpina africană.”

Chiar dacă există îngrijorări în urma acestui studiu, Stern e de părere că această mutație nu se va răspândi atât de intens, fiind cumva ”sabotată” de tulpina britanică. Încă nu există dovezi clare că tulpina africană cauzează îmbolnăviri mai grave. Pfizer a refuzat să comenteze studiul.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: