Cetățenii UE vor avea termen 28 de zile pentru a aplica la schema de ședere 

Având termenul limită pentru aplicarea la Schema de Acord UE (EUSS) în doar câteva zile,  presa a raportat ieri că cetățenii care locuiesc în UK și nu reușesc să aplice la timp vor primi un termen de 28 de zile din partea Home Office pentru a depune o aplicare.

Înștiințările vor fi emise de Immigration Enforcement și vor sfătui oamenii să aplice pentru statutul de settled, conform celor de la BBC News.

Există griji legate de faptul ca mii de cetățeni europeni vor eșua în a se înregistra până la data de 30 Iunie – termenul limita- și își vor pierde drepturile peste noapte.

BBC News relatează, totuși, că guvernul a încercat să pună capăt acestor temeri. Aceștia spun că: “Ministrul Imigrării Kevin Foster a spus că toți cei cărora aplicațiile nu le-au fost soluționate până la termenul de săptămâna următoare nu vor pierde, iar drepturile lor vor fi protejate prin lege. Acesta a adăugat că oficialii de la imigrări vor emite înștiințări pentru 28 de zile persoanelor, sfătuindu-le să aplice pentru statutul de settled.”

Conform ITV News, guvernul a spus că în jur de 400,000 de aplicări EUSS sunt încă în așteptare pentru a fi procesate, iar o ‘mică minoritate ‘ de cetățeni UE nu au aplicat încă.

În ciuda asigurărilor, Law Society  a avertizat ieri că o crăpătură legală îi așteaptă pe cei mai vulnerabili cetățeni europeni din Marea Britanie.

Conform acestora, avocații continuă să raporteze că mulți dintre clienții lor care sunt eligibili nu au idee că este necesar să se înregistreze la această schemă, indicativ al unui grup mult mai mare în societate care încă nu apreciază mișcarea seismică a statutului lor.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: