Cum a apărut Regina Elisabeta a II-a în public? N-a mai fost văzută așa din 2004... 

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, a fost văzută în baston la o ceremonie la Westminster Abbey, pentru a marca centenarul Legiunii Regale Britanice, informează www.dailymail.co.uk. Suverana britanică a mai apărut sprijinindu-se în baston, în public, în 2004, când a suferit o intervenție chirurgicală la nivelul genunchiului drept.

Regina, care patronează organizațiile caritabile ale forțelor armate, a fost însoțită de fiica ei, prințesa Anne, în timp ce ieșea din mașina oficială, în Londra, marți dimineață. Pentru a intra în biserică, regina nu a folosit intrarea principală, ci una laterală, numită „Curtea poetului”, mai aproape de altar, pentru a-și scurta drumul.

Palatul Buckingham a refuzat să comenteze acest aspect, dar publicațiile britanice presupun că regina s-a folosit acum de baston „pentru confort și siguranță suplimentară”, fără vreun motiv medical specific, având în vedere că drumul spre intrarea în biserică este ușor anevoios, pavat cu dale și inegal.

Reginei i s-a înmânat obiectul de sprijin imediat ce a ieșit din limuzină și a părut că se mișcă liber în timp ce se îndrepta spre locul ei pentru începerea serviciului din cadrul Westminster Abbey. Monarhul a folosit din nou bastonul la plecare.

Cei care au verificat mai îndeaproape imaginile susțin că regina a folosit „mai degrabă un baston telescopic, cu mâner declanșator”, asemenea celor pe care le folosesc sportivii în aer liber, decât unul tradițional.

Regina Elisabeta a II-a este cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, iar în cele peste aproape șapte decenii de domnie nu a avut mari probleme de sănătate. Ea și-a redus, oricum, mult participarea la ceremoniile publice, fiind înlocuită de fiul ei cel mai mare, Prințul Moștenitor Charles.

                                                                              sursă foto: Twitter @wabbey

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: