Cutremur politic în R. Moldova. Președintele a fost destituit 

Sunt zile de tensiune și incertitudine la Chișinău. Partidul Democrat, care a pierdut alegerile din februarie și, prin controlul său asupra Curții Constituționale, anulează toate deciziile luate de Parlamentul rezultat în urma scrutinului.

Pentru a agita și mai mult spiritele, democrații oligarhului Vladimir Plahotniuc au adus cu autobuze protestatari în centrul capitalei. Președintele Igor Dodon, care a fost și el destituit duminică de Curtea Constituțională, a declarat că actuala criză poate fi rezolvată numai prin “presiuni interne și externe”.

Socialiștii lui Igor Dodon și pro-europenii din alianţa ACUM - situaţi pe primele locuri după alegerile legislative - au ales sâmbătă un președinte al Parlamentului și au numit un nou guvern, condus de Maia Sandu. Totul în condiţii de clandestinitate, întrucât secretariatul Parlamentului a decis să saboteze şedinţa extraordinară şi i-a lăsat pe deputaţi pe întuneric şi fără microfoane.

Ulterior, în sală a fost adusă o boxă. Într-un rar consens, ofensiva politică a avut girul Uniunii Europene, al Rusiei şi al Statelor Unite. Ambasadorii acestora au fost prezenţi în sală. În schimb, televiziunea publică a ignorat ședința legislativului, difuzând muzică populară și dansuri sportive.

Partidul Democrat a denunţat o “lovitură de stat” şi l-a acuzat pe Igor Dodon de trădare de patrie, după ce televiziunea lui Plahotniuc a difuzat o înregistrare în care Dodon ar discuta despre federalizarea țării.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: