În Anglia ar urma să crească prețul alimentelor de bază! 

Deficitul de șoferi de camion înregistrat la nivelul Marii Britanii este foarte posibil să ducă, în scurt timp, la o creștere a prețurilor alimentelor de bază, avertizează surse din industria de retail.

Darren Labbet, managing director al Woods Foodservice, a declarat pentru BBC că marile rețele de distribuție se află în mijlocul unei adevărate furtuni de efecte adverse. ”E vorba de situația generată de Brexit și de efectele ieșirii treptate din pandemie (…) care au dus la o creștere a consumului în condițiile pierderii unei părți a forței de muncă din această industrie”, a spus Labbet.

El a dat exemplul prețului la ulei vegetal, care a ajuns la un maxim al ultimilor 30 de ani, asta din cauza costurilor mari de transport, implicit aducere a produsului, și a unei cereri de consum peste medie. ”Cum am început să ieșim din pandemic, cum cererea pentru orice, aproape, a crescut enorm, dintr-o dată”, a adăugat Darren Labbet.

Marea Britanie se confruntă cu un deficit de şoferi de camion pe care mulți îl pun pe seama pandemiei, dar şi a Brexitului. Reprezentanți ai retailerilor și ai industriei transporturilor cer guvernului de la Londra ca reglementările privind imigraţia să fie modificate, astfel încât şoferii din UE să se poată întoarce. Guvernul susţine însă că trebuiesc pregătiți noi şoferi britanici.

Marea Britanie se confruntă în prezent cu o penurie de 100.000 de şoferi, dintr-un total pre-pandemic de aproximativ 600.000, potrivit estimărilor oferite de către BBC.

Mulţi şoferi europeni s-au întors în ţările de origine sau au decis să muncească în alte sectoare. În plus, birocraţia suplimentară generată de Brexit a jucat la rândul său un rol în decizia acestora de a nu se mai întoarce în UK.

S-au produs de asemenea modificări fiscale, devenind mai costisitor pentru şoferii din Europa să lucreze sau să fie angajaţi în UK.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: