Iohannis face apel la Diaspora să nu vină acasă de sărbători 

Vineri, Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, pentru România, urmează o perioadă dificilă şi că numărul deceselor şi cele de cazuri grave de infecţie cu coronavirus va crește foarte mult dacă nu se respectă regulile și  restricţiile impuse de autorităţile statului. „Este o etapă pe care prin măsurile restrictive luate din vreme am reuşit să întârziem epidemia cât mai mult posibil. De acum înainte urmează săptămâni foarte dificile, care vor fi critice pentru sistemul de sănătate din România.”,a avertizat președintele.

Președintele României susţine că măsurile de distanţare socială trebuie să rămână în continuare  în vigoare până când pericolul acestei pandemii va trece. “Este esenţial să fim conştienţi pentru că vor veni momente cu o mare încărcătură emoţională, care ne vor testa solidaritatea şi unitatea. (...) Avem deja de plâns 116 morţi, 116 semeni care şi-au pierdut viaţa răpuși de acest virus. (...) Dacă nu respectăm măsurile impuse de autorităţi, pierderile de vieţi vor fi tot mai multe şi cazurile grave se vor înmulţi”, a spus şeful statului.

În cadrul unei conferințe de presă, Klaus Iohannis le-a cerut românilor să stea în izolare la domiciliu, iar celor din Diaspora să nu revină acasă de Paște:„Se apropie cele mai importante sărbători creştine, ale luminii, ale solidarităţii şi bunătăţii, pe care oamenii le celebrează în mod firesc, an de an, alături de familie, de cei apropiaţi.

Fac un apel către românii din Diapora, dar care mă umple de tristeţe: Nu veniţi anul acesta acasă de sărbători, este important să înţelegeţi că revenirea în ţară poate fi extrem de periculoasă atât pentru voi, cât și pentru cei la care tineţi.”

În condițiile în care există informații că aproximativ 200,000 de persoane din afara țării plănuiesc să petreacă sărbătorile acasă, în România, șeful statului îi pune în alertă și pe cei din cadrul Poliției de Frontieră: “Fac un apel special pentru forțele de ordine, inclusiv de la frontieră: misiunea voastră  este de a-i proteja pe cetățenii României și asta înseamnă să asigurați respectarea legii și a ordonanțelor militare. Fiți vigilenți! Intervenția voastră rapidă și fermă poate salva vieți. Contez pe voi să vă  onorați datoria! Vă mulțumesc pentru sacrificiile pe care le faceți!”

“Vom fi alături de cei dragi, dar la distanţă. Vom face aceste sacrificii dureroase pentru a putea fi din nou împreună mai târziu. (...) Este o dramă reală pentru credincioşi să nu poată merge la biserică, dar această perioadă dificilă va trece şi ne vom reuni în biserici cu şi mai multă credinţă. Nu există altă cale decât aceea de a sta acasă”, a mai spus preşedintele.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: