Mașina Prințului Charles merge cu… vin și zer 

Pare de necrezut, însă acesta este adevărul. Prințul Charles a dezvăluit într-un interviu pentru BBC că mașina pe care o folosește, un Aston Martin vechi de peste 50 de ani, a fost modificată și acum folosește un combustibil mai puțin obișnuit.

Numit E85, acest combustibil este fabricat – conform spuselor Prințului Charles - dintr-un surplus de vin alb englezesc și zer rezultat. De fapt, E85 este un amestec de bioetanol și 15 la sută benzină fără plumb.

Bioetanolul este o sursă de energie regenerabilă obținută prin fermentarea componentelor de zahăr și amidon din subproduse vegetale. De obicei, bioetanolul se obține din trestie de zahăr și cereale, care fermentează cu ajutorul drojdiei, dar poate fi obținut și din combinația de vin și zer de care vorbea Prințul Charles.

Cunoscut ca un fervent militant pentru protecția mediului, Prințul Charles a luat și alte măsuri pentru a-și reduce amprenta de carbon. Astfel, a trecut sistemul de încălzire de la domeniul regal Birkhall pe cazane cu biomasă, în care sunt folosite așchii de lemn provenite de la copacii tăiați din pădurea proprietății. Tot la Birkhall, a instalat o turbină hidroelectrică pe râul care trece pe lângă proprietate. De asemenea, a instalat panouri solare la Clarence House, reședința sa londoneză, și pe clădirile fermei de la Highgrove, reședința sa din Gloucestershire.

El a mai spus că majoritatea vehiculelor folosite pe domeniile sale sunt acum electrice, dar pentru că „nu se poate face totul cu vehicule electrice”, consideră că va trebui introdusă și tehnologia ce folosește hidrogenul.

Nu în ultimul rând, Prințul Charles a mărturisit că și-a schimbat inclusiv dieta, pentru a-și reduce impactul asupra mediului și îndeamnă pe toată lumea să facă același lucru. Două zile pe săptămână nu mănâncă deloc carne și pește, iar într-o altă zi nu consumă deloc produse lactate. „Dacă mai mulți oameni ar face acest lucru, s-ar reduce mult din presiunea asupra mediului”, a spus Prințul Charles.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: