Marea Britanie va încerca controlarea mesajelor rasiste de pe rețelele sociale 

Fotbalul a scos la iveală nu doar ce e mai bun în Marea Britanie, respectiv echipa națională care a ajuns în finala Campionatului European. Fotbalul a scos la iveală și ce este mai rău, respectiv comportamentul agresiv și rasial al numeroși suporteri englezi.

Presa de la Londra relatează că guvernul britanic va cere în scurt timp marilor companii proprietare ale rețelelor sociale să ofere detalii despre persoanele care au insultat mai mulți jucători ai echipei naționale.

Odată identificați, aceștia pot fi reținuți și trimiși în judecată. Anul trecut, un băiat de 12 ani – care a trimis mesaje rasiste unui fotbalist de la Crystal Palace a fost reținut de poliție și pus sub control judiciar.

Acum, trei jucători englezi au fost victimele unui atac rasist virulent, ce a avut loc pe platforma Twitter, duă ce aceștia au ratat penaltiurile Angliei în finala pierdută duminică seara în fața Italiei. Întâmplător, jucătorii sunt cu toții de culoare.

Guvernul condus de Boris Johnson crede că este nevoie de adoptarea unei legi privind siguranța online, prin care companiile de tehnologie trebuie să respecte obligația de protejare a utilizatorilor lor. Adică, altfel spus, să nu mai permită publicarea unor mesaje rasiste sau discriminatorii. Se preconizează și impunerea unor sancțiuni de până la 10% din veniturile globale ale firmelor, în cazul în care nu respectă legea.

La ora actuală nu există un organism în Marea Britanie care să reglementeze în mod specific companiile de media socială, ceea ce înseamnă că Facebook, TikTok, YouTube și Twitter au adoptat măsuri individuale pentru protecția utilizatorilor. Conform proiectului de lege, Ofcom ar deveni organismul de reglementare al majorității firmelor online.

Giganți tehnologici precum Facebook, proprietarul Instagram și Twitter, spun că fac tot ce e posibil pentru a elimina abuzurile rasiste. Twitter a declarat că a șters 1000 de postări și a închis conturi după ce sute de utilizatori de pe Twitter – și Instagram – au trimis mesaje abuzive jucătorilor.

Doar proiectul de lege – aflat încă în stadiu de proiect –va stabili după ce va deveni lege dacă giganții tehnologiei fac deja tot ce pot, așa cum susțin ei, sau dacă e nevoie de riscul unor amenzi semnificative pentru a-i face să treacă la acțiune și a curăța platformele online de abuzurile rasiste ca cele de după finala Euro 2020.

Între timp o petiție în sprijinul suspendării pe viață a dreptului de a asista la meciuri de fotbal pentru cei care se dedau la insulte rasiste la adresa jucătorilor a depășit 750.000 de semnături.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: