România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic. Care sunt condițiile dacă vii din UK?  

Marea Britanie este singura țară din Europa care rămâne pe lista roșie și pentru care se va impune în continuare carantina de 14 zile la sosirea în România, potrivit datelor emise de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care a actualizat, joi seară, lista statelor considerate cu risc epidemiologic ridicat.

Pe lista roşie sunt, în total, 22 de state. 18 dintre acestea din cauza incidenţei, iar patru din cauza circulaţiei unor tulpini periculoase ale coronavirusului.

Cei care vin din zona roşie scapă de carantină doar dacă sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 - altfel, nici testul şi nici faptul că au avut boala în ultimele luni nu îi poate scuti de izolarea la domiciliu.

Măsura carantinei se aplică pentru 14 zile, dar rămâne valabilă şi prevederea potrivit căreia dacă o persoană carantinată face un test COVID în a opta zi de carantină şi rezultatul e negativ poate ieşi din carantină în a zecea zi.

Autorităţile sanitare britanice din domeniul sănătăţii au înregistrat joi 11.007 noi cazuri de contaminare cu coronavirus în 24 de ore, depăşind pragul de 10.000 de cazuri pentru prima dată de la sfârşitul lunii februarie pe fondul unei creşteri a cazurilor de infectare cu varianta Delta detectată iniţial în India.

Deși situaţia s-a îmbunătăţit semnificativ în primăvară datorită unui lockdown riguros și îndelungat, precum şi a unei campanii de vaccinare foarte eficiente, Marea Britanie rămâne cea mai afectată ţară de pandemie din Europa, cu 127.945 de morţi. Sentimentul de victorie în faţa virusului este umbrit și de o creştere cu 33,7% a contaminărilor într-o săptămână, ceea ce a determinat guvernul britanic să ia luni decizia de a amâna ridicarea totală a restricţiilor sanitare pentru 19 iulie.

Revenind la lista statelor considerate cu risc epidemiologic pentru români, alte 11 țări se află în zona galbenă, adică nu intră în carantină cei care sunt vaccinaţi sau prezintă un test RT-PCR efectuat în ultimele 72 de ore.

Pe lista verde au trecut Belgia, Franța, Danemarca, Grecia, Olanda, Slovenia, Letonia, Lituania, Suedia, Andora, Peru, Iran, Puerto Rico, Republica Dominicană și Timorul de Est.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: