Summit regal privind viitorul monarhiei în Marea Britanie 

Prințul Charles si prințul William, duce de Cambridge, vor conduce un summit pentru a decide viitorul monarhiei după moartea prințului Philip, anunță publicația The Sun. Viitorii regi sunt pregătiți să discute planurile pentru o monarhie redusă în următoarele două generații.

Cu ajutorul reginei Elisabeta a II-a, Charles și William vor decide ce membri ai familiei vor păstra rolurile regale superioare și ce ar trebui să facă. Moartea prințului Philip lasă, de asemenea, libere sutele de patronaje de care era responsabil.

Se consideră că decizia Ducelui și Ducesei de Sussex de a se muta în California și de a face un pas înapoi din viața regală ar fi determinat organizarea unei astfel de întâlniri.

Decizia cu privire la cine va prelua pozițiile de vârf nu poate fi discutată exclusiv, potrivit unor surse apropiate casei regale, deoarece ele merg mână în mână. Prințul de Walles va conduce deliberările fiind următorul moștenitor la tron, dar a precizat că William trebuie consultat pentru fiecare etapă, deoarece orice schimbări semnificative vor fi, inevitabil, integrate în domnia fiului său.

Fratele cel mai mic al lui Charles, prințul Edward, contele de Wessex și soția sa Sophie, contesa de Wessex, sunt considerați a fi înlocuitori pentru Meghan și Harry după ce aceștia s-au retras din rolurile lor regale.

Cu toate acestea, se pare că există semne de reînchegare a relațiilor după, ceea ce presa din Marea Britanie numește, Megxit. Asta vine după ce se zvonește că Prințul Harry a petrecut două ore vorbind sâmbătă, după ceremonia de înmormântare a prințului Philip, cu tatăl Charles și fratele William, potrivit The Mirror. Trio-ul a vorbit departe de privirea publică, iar Harry ar putea rămâne acum în Marea Britanie pentru aniversarea de 95 de ani a reginei de săptămâna aceasta, asta după ce chiar el a anunțat că nu a stabilit o dată exactă a zborului de întoarcere către Los Angeles.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: