Unul dintre cele mai mari fonduri de investiții își deschide birou la Londra. O româncă ar putea conduce această filială 

Sequoia Capital este un fond de investiţii din Silicon Valley de tip venture capital cunoscut pentru investiţiile sale în Google, Apple, PayPal, Dropbox, LinkedIn, Eventbrite, Airbnb, Stripe, WhatsApp, dar şi în unicornul românesc UiPath. Aceasta a fost înființată în 1972, în Menlo Park, California. Conducerea companiei a decis să intre pe piața din Europa și își va deschide primul birou la Londra.

Intrarea pe piața europeană a fondului de investiții american Sequia Capital poate fi un semn că ecosistemul tehnologic european a ajuns la maturitate în cele din urmă. Sequoia este în căutarea unui partener care să se alăture echipei și, potrivit sursei Sifted.eu, are în vedere candidații cei mai buni de pe piața capitalului de risc din Europa.

Pe lista scurtă a persoanelor care ar putea conduce sucursala de la Londra se află românca Luciana Lixandra, actual partener în fondul de investiții Accel. Alte nume vehiculate sunt: Jan Hammer de la Index Ventures, Suranga Chandratillake de la Balderton sau chiar Matt Miller, un partener Sequia din California.

Luciana Lixandru s-a născut în Buzău, iar la 16 ani a plecat în Statele Unite, a studiat Matematică și Economie la Universitatea Georgetown din Washington în perioada 2003-2007, iar apoi a lucrat, ca analist, la Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci de investiții din lume.  Citeste mai mult...

2020-02-12 / 08:50

 (Comentarii: 0)