Vaccinarea de Covid pentru copiii vulnerabili de la 5 la 11 ani începe în câteva zile 

Desfășurarea vaccinării pentru Covid pentru copiii vulnerabili de la cinci la 11 ani este stabilită să înceapă in următoarele zile.

NHS Anglia a confirmat că programul de vaccinare va începe până la finalul lunii, Luni, dar rămâne incert în care zi exact.

Un purtător de cuvânt al NHS a spus pentru The Mirror: ‘ NHS-ul este în curs de desfășurare a programului de vaccinare cu doze pediatrice pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani, care sunt fie cu grad de risc sau contacte din gospodărie cu persoane imunodeprimate, luna aceasta, așa cum a fost stabilit într-o scrisoare emisă la 24 de ore după ce JCVI a publicat ghidul pentru această categorie.’

Părinții și-au exprimat frustrarea, inclusiv unul al cărui fiu nu a putut participa la orele școlare timp de doi ani.

În Decembrie, The Mirror a raportat că micuții cu vârsta sub 12 ani ar trebui să primească vaccinul doar dacă sunt vulnerabili sau locuiesc cu cineva care este, însă desfășurarea programului nu a început.

The Joint Committee on Vaccination and Immunisation (JCVI) a decis împotriva recomandării ca toți cei cu vârste între cinci și 11 ani să primească vaccinul de Covid, la stadiul ăsta.

S-a spus că mai multe reguli vor fi emise în viitor pentru acest grup de vârstă odată ce  mai multe date vor fi disponibile și mai multe se vor ști despre amenințarea pe care o prezintă varianta Omicron.

Organizația a spus că 330,000 de copiii mai mici ar putea primi vaccinul.

Totuși, copiii cu vârste între 5 și 11 ani, care sunt în grupul de risc sau dintr-o gospodărie în contact cu cu cineva cu risc, care sunt imundeprimați, ar trebui să primească o vaccinul.

Vaccinul va consta în două doze de 10 micrograme de Pfizer-BioNTech și vor fi făcute la opt săptămâni distanță.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: