Studiază și asigură-ți un viitor stabil în Marea Britanie 

Dacă te gândești deja la ideea de a studia în UK, compania Need One este opțiunea corectă, avem în portofoliu peste 50 de universități și colegii din Marea Britanie care oferă programe de studiu într-o gamă largă de domenii de specialitate, atît la nivel de licență, cât și programe de master. Datorită parteneriatului companiei cu numeroase instituții, vei avea acces la toată informația despre curs și fiananțare. Ne-am făcut o misiune ca îndată ce universitățile anunță posibilitatile de finanțare existente să le împărtășim cu toți studenții și să îi ajutăm să aplice pentru acestea.

Dacă ești cetățean UE, ai acum tot viitorul în mâinile tale!

Studiază în UK Gratuit prin programul guvernamental Student Finance si guvernul Marii Britanii garantează finațare cursului după admiterea la orice Universitate/Colegiu (din lista noastră), precum și acoperirea costurilor de trai și alte burse de studii și subvenții oferite pe tot parcursul anilor de studii.

Dacă aveți între 18 și 60 ani, începeți să locuiți și să studiați în Londra sau alte orașe din Anglia, puteți primi finanțarea completă de către stat pentru toată durata studiilor: între £9000 și £15000 pe an.

Cînd există multe posibilități este important să alegeți varianta cea mai potrivită. Aici, compania Need One vă oferă suportul necesar, consultanții de studii care cunosc perfect sistemul de studii și finanțare.

Aceste servicii se oferă absolut gratuit.

Dacă te-ai hotărât să aplici, beneficiezi de următoarele servicii gratuite:

- Consultanță în alegerea cursului

-Înscrierea gratuită la universitate/colegiu

-Prioritate în procesarea aplicației Student Finance

-Consultanță pe toată durata studiilor

Pentru a aplica este necesar doar de următoarele documente:

1.Pașaport sau ID UK/EU

2.Diplomă

3.CV

4. Scrisoare de intenție

5.National Insurance Number (NIN)

Telefon: 07538695888

Email: studii@needoneuk.com

Site oficial: www.needoneuk.com

“Need One” informatie

Reclama

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: