Toate persoanele peste 50 de ani din Marea Britanie, vaccinate împotriva Covid19! 

Autoritățile din Marea Britanie au anunțat că toți oamenii din categoriile prioritare de vaccinare au primit cel puțin prima doză de vaccin anti Covid19. Vorbim aici de cei cu vârste peste 50 de ani, de persoanele cu boli cronice, precum și de angajații din sistemul medical, informează Reuters.

Marea Britanie este a doua țară, după Israel în care campania de vaccinare a decurs atât de rapid. „Vom continua acum cu completarea rapelului și cu progresele către obiectivul nostru de a oferi tuturor adulților un vaccin până la sfârșitul lunii iulie”, a declarat premierul Angliei, Boris Johnson.

Chiar dacă în momentul de față, progresele campaniei de vaccinare sunt vizibile, totuși, în aprilie, Marea Britanie a încetinit campania de vaccinare. Din cauza aprovizionării scăzute, autoritățile doresc să se asigure că toate persoanele din categoria de risc primesc a doua doză a serului.

Pentru a suplini deficitul de vaccinuri, ieri s-a lansat pe piața din țară serul anti-Covid19 Moderna, după ce primele doze au fost administrate în Țara Galilor săptămâna trecută. Persoanele de peste 40 de ani vor fi următoarele care vor putea beneficia de vaccinul împotriva Covid19, anunță biroul guvernamental, în așteptarea confirmării de la oficialii vaccinului, mai scrie Reuters.

Succesul campaniei de vaccinare a scos Marea Britanie din lockdown săptămâna aceasta. Magazinele, pub-urile și restaurantele au fost redeschise, iar oamenii au sărbătorit în stradă.

Dar asta nu înseamnă că Guvernul britanic nu rămâne vigilent și prudent în lupta împotriva pandemiei. Acesta anunță testări în masă în districtele Lembeth și Wandsworth din sudul Londrei pentru a detecta cazurile de infectare cu tulpina depistată inițial în Africa de Sud. 

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: