Cât de bun este Vaccinul Covid-19 Moderna? 

Vaccinul Moderna, fabricat de o companie americană, este al treilea care este aprobat de autoritatea de reglementare din Marea Britanie, Agenția de reglementare a medicamentelor și produselor medicale (MHRA).

Rezultatele clinice finale ale vaccinului Moderna au arătat că este eficient cu 94,1%!

Compania de biotehnologie a anunțat că rezultatele globale, dintr-un studiu de 30.000 de voluntari, arată că vaccinul propus funcționează foarte bine.

Eficacitatea vaccinului împotriva Covid-19 sever a fost de 100%, a raportat compania.

Aceasta a adăugat că vaccinul este, în general, bine tolerat, fără probleme serioase de siguranță identificate până în prezent.

Mai important, vaccinul Moderna nu trebuie să fie păstrat la o temperatură super-rece, cum ar fi cea a pentru vaccinul Pfizer.

În timp ce vaccinul Pfizer trebuie păstrat la aproximativ minus 75 de grade și să aibă o durată de valabilitate de cinci zile, vaccinul Moderna poate fi păstrat la aproximativ minus 20 de grade timp de aproximativ 30 de zile înainte de expirarea acestuia!

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: