Jaful secolului în UK: furturi de 26 milioane lire, în doar câteva zile 

Trei cetățeni italieni au fost condamnați la închisoare după ce au recunoscut participarea la ceea ce se poate numi ”cel mai mare jaf domestic din istoria Marii Britanii”.

Ei au furat bunuri – bijuterii, bani, ceasuri de preț – în valoare de circa 26 de milioane de lire sterline.

Jafurile au avut loc, la sfârșitul anului 2019, de-a lungul a doar 13 zile. Au fost vizate case ale unor celebrități, precum fotbalistul David Lampard, a patronului echipei Leicester City sau a fiicei patronului circuitului de formula 1.

Cei trei cetățeni italieni – Jugoslav Jovanovic, 24 ani, Allesandro Maltese, 45 ani și Alessandro Donati, 44 ani, au primit pedepse cu închisoarea între opt ani și 9 luni (ultimii doi) și respectiv 11 ani. Un al patrulea suspect a fugit în Serbia, de unde i se cere extrădarea.

”Jafurile puse la cale sunt comparabile cu scenariile din filmele de la Hollywood”, a spus detectivul Met, Andrew Payne. ”Hoții au considerat că sunt de negăsit, dar lucrurile nu au stat deloc așa”, a mai spus acesta.

Numai o mica parte dintre lucrurile furate au fost până în acest moment recuperate. Restul au fost ascunse în diferite locuri de-a lungul Europei.

Foto: Met Police

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: