Rețea de prostituție, controlată de doi frați români, destructurată în UK 

Frații români Claudia Anca (27 ani) și Vasile Anca (24 ani), care controlau o afacere sexuală prin care aduceau escorte în hotelurile din Marea Britanie și furnizau cocaină pentru clienți, au fost reținuți, informează mylondon.news.

Cei doi, ajutați de un alt român, Mihăiță Strat (51 de ani) - asociatul lor, au pus la punct o rețea de prostituție prin care exploatau femei vulnerabile în scopul câștigului financiar. Cei trei au fost arestați în urma unei operațiuni ce a avut loc pe 13 ianuarie 2021 și în care polițiștii britanici sub acoperire s-au dat drept clienți.

Ofițerii s-au prezentat la domiciliul celor doi frați, pe care i-au arestat, în timp ce și Strat a fost și el reținut, dar într-o altă locație. La Snaresbrook Crown Court, pe 17 noiembrie, frații Anca au fost condamnați fiecare la șase ani de închisoare, iar Strat a primit o condamnare de doi ani.

Toți trei au negat inițial implicarea lor dar, având în vedere numărul mare de probe împotriva lor, toți au pledat vinovați pe 9 noiembrie, după un proces de patru săptămâni, pentru controlul prostituției.

De asemenea, frații Anca au pledat vinovați și pentru furnizarea de droguri de mare risc. Acuzațiile de trafic de droguri aflate la dosar au fost clasate. 

Se presupune că cei trei au început afacerea sexuală din martie 2019, când au înființat o companie numită „Ace Concept”, cu cei doi frați în poziția de directori. Compania asigura transport pentru lucrătorii sexuali la și de la locația unui client, care era un hotel sau o adresă de domiciliu. Claudia se ocupa de afacere, în timp ce fratele ei, Vasile, se ocupa să asigure un transport frecvent al femeilor. Strat era șofer, transportând femeile la întâlniri și înapoi.

Anchetatorii au descoperit că Ace Concept era legat de o serie de reclame pe un site web clasificat. Numărul de telefon al Claudiei era promovat în reclamele individuale pentru a rezerva servicii sexuale cu femeile. În plus, anunțurile de pe site-uri erau plătite cu cardul celor doi frați.

73 de plăți au fost efectuate de frați în perioada iulie 2019 - ianuarie 2021, în valoare totală de peste 23.000 lire sterline. Strat a plătit și el pentru unele reclame în august 2020.

În timpul investigației lor, ofițerii au identificat și confirmat cel puțin șase apeluri către hoteluri. În două dintre aceste ocazii, Poliția Metropolitană a detașat ofițeri sub acoperire pentru a se prezenta drept clienți. Într-una dintre situații, un ofițer sub acoperire a sunat-o pe Claudia și a aranjat să fie aduse două femei ca să presteze servicii sexuale, precum și o anumită cantitate de cocaina, la un hotel din Barking, Londra. Acesta a fost momentul în care poliția a acționat și i-a reținut pe cei trei.

Polițiștii au percheziționat locuința fraților Anca și au confiscat bani cash și cocaină, mai multe telefoane mobile și un caiet unde erau notate diferite sume.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: