Britanicii avertizați că facturile la curent pot ajunge la 500£ pe lună 

Familiile din UK se confruntă cu o creștere fără precedent a facturilor la energie electrică în timp ce criza costului de trai se adâncește.

Plafonul de preț Ofgem este la momentul actual stabilit la 1,971 £ pe an pentru cei cu tarif implicit care plătesc prin debut direct – dar experții prezic o altă creștere uriașă mai târziu în cursul acestui an.

Analiștii de energie ai BFY spun că prețurile ar putea ajunge la 3,420£ în Octombrie – apoi 3,850 când plafonul de preț va fi revizuit din nou în Ianuarie 2023.

Cornwall Insight, un al specialist în cercetări energetice, a emis o predicție și mai costisitoare de 3,500£ pentru plafonul de preț din Octombrie.

Ambele numere sunt cu mult peste cei 2,800£ estimate de șeful Ofgem Jonathan Brearley, sumă la care ar putea ajunge plafonul de preț anul acesta, anunțată în luna Mai a anului în curs.

Gemma Berwick de la BFY a spus că gospodăriile vulnerabile cu contoare de plată în avans trebuie să se pregătească pentru facturi de ‘ peste 500£ ‘ din Ianuarie.

În ciuda a ceea ce sugerează denumirea, plafonul de preț nu este o limită a plății energiei electrice. În schimb, este o limită a ratei per unitate a furnizorului care poate schimba fiecare unitate de gaz sau electricitate pe care o folosiți și este revizuită de două ori pe an.

Asta înseamnă că dacă utilizați mai multă energie, veți plăti mai mult – utilizați mai puțină și plătiți mai puțin.

Plafonul de preț stabilește și un maxim al daily standing charge, ceea ce plătiți pentru a vă cupla gospodăria la rețea.

Plafonul de preț pentru o gospodărie tipică care plătește prin debit direct este momentan de 1,971£ pe an. Pentru cei care plătesc prepayment metre, plafonul de preț este ceva mai ridicat la 2,017£ pe an.

Plafonul de preț acoperă acum în jur de 22 de milioane de consumatori de energie din UK.

Mai multe persoane merg pe baza plafonului de preț din cauza lipsei de rate fixe ieftine de pe piață la momentul actual.

Veți plăti pe baza plafonului de preț dacă utilizați un tarif standard sau implicit – deci dacă rata fixă s-a terminat și nu ați semnat un nou contract.

Plafonul de preț se aplică si gospodăriilor care primeau energie de la o companie care a intrat în faliment și au fost mutate automat la o nouă companie.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: