Confruntare belicoasă, de la distanță, între Boris Johnson și Rusia 

Rușii par extrem de nemulțumiți de atitudinea belicoasă a lui Boris Johnson. Pentru Moscova, premierul britanic este cel mai important și activ om politic anti-rus, conform declarației de joi a purtătorului de cuvânt al palatului prezidențial de la Kremlin, Dmitri Peskov.

”Numai că această atitudine nu îl va face decât să aducă Marea Britanie într-o fundătură politică”, a mai spus Peskov.

În ultima vreme, BoJo și-a intensificat tonul anti-rusesc, prin intermediul mai multor declarații politice pe măsură. Astfel, Londra a anunțat deja că Marea Britanie va oferi 6.000 de rachete şi 25 de milioane de lire sterline sprijin financiar pentru armata ucraineană. De asemenea, va oferi 4,1 milioane de lire sterline pentru BBC World Service pentru a sprijini serviciile sale în limba ucraineană şi rusă şi pentru a combate dezinformarea Kremlinului.

Totodată, Boris Johnson a făcut apel joi la creşterea presiunii asupra regimului condus de Putin, prin împiedicarea Rusiei să îşi folosească marile sale rezerve de aur. Declarația a fost făcută înainte de participarea lui BoJo la summitul extraordinar al Alianței Nor-Atlantice de la Bruxelles.

"Cu cât facem mai multă presiune acum, în special asupra unor lucruri precum aurul, cu atât cred că putem scurta mai repede războiul, masacrul din Ucraina", a spus Johnson el.

O parte din rezervele de valută ale Băncii Centrale a Rusiei în străinătate au fost îngheţate de ţările occidentale, limitând capacitatea sa de acţiune, însă aceasta a acumulat mari rezerve de aur care îi permit să facă faţă sancţiunilor economice.

"Maşina de război rusă este deja vinovată de crimă de război", a mai spus Boris Johnson, precizând că Rusia va trebui judecată în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie, iar Putin, în faţa Curţii Penale Internaţionale.

Se aşteaptă ca la summitul NATO de joi de la Bruxelles să se deblocheze un ajutor suplimentar pentru Kiev, inclusiv echipamente care să ajute Ucraina să îşi protejeze populaţia împotriva ameninţărilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: