Cum a ajuns un român din Essex să plătească despăgubiri pentru familiile a 39 de vietnamezi decedați? 

Un cetățean român vinovat de moartea a 39 de imigranți vietnamezi găsiți decedați într-o remorcă a unui camion  din Essex, Marea Britanie trebuie să plătească o despăgubire de 3.000 de lire sterline familiilor lor.

Alexandru-Ovidiu Hanga, în vârstă de 29 de ani, a recunoscut că a conspirat pentru a sprijini imigrația ilegală în 2020 și a fost condamnat la trei ani de închisoare. El a câștigat 83.552 lire sterline din infracțiuni, dar procurorul Johnathan Polnay a spus că doar 3.000 de lire pot fi confiscate. Fondul va fi folosit pentru a compensa familiile victimelor pentru cheltuielile de înmormântare și despăgubire.

Hanga a adunat un număr de migranți dintr-un punct de plecare din Essex și i-a condus la o casă sigură din Dulwich, sud-estul Londrei, cu câteva săptămâni înainte de tragedie.

În condamnarea sa, Judecătorul Sweeney, a precizat că Alexandru-Ovidiu Hanga simte remușcări pentru faptele sale.

Pe 23 octombrie 2019, cadavrele a 39 de vietnamezi au fost descoperite în spatele unui camion frigorific la o zonă industrială din Grays din Essex, lângă Londra, nu departe de terminalul de feriboturi unde sosise camionul din Belgia.

Autopsiile au concluzionat că cauza provizorie a morții victimelor a fost o combinație de hipoxie sau lipsă de oxigen și hipertermie sau supraîncălzire într-un spațiu închis.

Patru traficanți de persoane au fost condamnați de Old Bailey Court din Londra la 78 de ani de închisoare pentru 39 de acuzații de omor și o conspirație de trafic de persoane pe 22 ianuarie anul acesta.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: