Cum vrea să stopeze guvernul britanic chiulul de la școală? 

Păi, întâi de toate, va înăspri sancțiunile luate împotriva părinților ai căror copii absentează  nemotivat de la școală. Aceasta este principala decizie a unui proiect de lege discutat și aprobat de către guvernul conservator, care a decis să ”întărească regimul de prezență la școală” în întreaga țară.

Conform legii, care urmează să fie prezentată oficial în curând, consiliile locale vor fi cel mai mult implicate în procesul acesta de stopare a chiulului. Consiliile vor fi obligate să identifice " copiii care nu beneficiază de o educație sigură sau adecvată" și să ofere sprijin familiilor care școlarizează acasă.

Fie că este vorba de vacanțe neautorizate, de zile de boală sau de școlarizare la domiciliu, fiecare motiv va fi înregistrat în conformitate cu noul proiect de lege.

Școlile vor fi obligate să publice o politică de prezență, iar elevii care nu sunt prezenți la ore vor fi înregistrați într-un registru special "copii care nu frecventează școala".

Totodată, părinții se vor confrunta cu sancțiuni mai dure dacă copiii lor chiulesc, însă până în acest moment nu au fost oferite public date concrete despre felul și cuantumul sancțiunilor.

Obiectivul pentru viitorul școlar este ca, până în 2030, 90 la sută dintre copii să atingă standardul așteptat la citire, scriere și matematică.

Laburiștii au atacat noul proiect de lege, afirmând că "conservatorii sunt obsedați de structuri în loc să îmbunătățească experiența copiilor în clasă", după doi ani de haos generat de pandemia de coronavirus.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: