Distracție fără limite, când Londra era în lockdown. Boris Johnson, în centrul unui nou scandal 

Un nou videoclip, în care se vorbește despre petrecerile interzise pe perioada pandemiei, din spatele ușilor închise din Downing Street no.10 , ține aprins scandalul uriaş în care e implicat premierul Boris Johnson.

Asta după ce, la începutul acestei luni, în presă, a apărut o înregistrare video în care o consilieră a premierului Johnson glumește pe tema unei petreceri de Crăciun de la sediul guvernului, care ar fi avut loc pe 18 decembrie 2020, în plină carantină naționale. 

La acea petrecere a participat și șeful executivului britanic, într-un moment în care zeci de milioane de oameni din Marea Britanie nu aveau voie să se întâlnească cu familia și prietenii pentru a sărbători Crăciunul. Între timp, consiliera a demisionat și premierul britanic și-a cerut scuze în numele ei, dar fără să recunoască existența unei petreceri. În plus, Poliția Metropolitană a anunțat că nu va ancheta cazul pentru că nu există suficiente dovezi.

Zilele acestea a apărut o fotografie cu Boris Johnson care s-a alăturat personalului din Downing Street nr. 10 pentru o petrecere în timpul primului lockdown din luna mai a anului trecut, apărând întrebări cu privire la existența unui cult de încălcare a regulilor pe parcursul mai multor luni de către autoritățile din Marea Britanie.

Prim-ministrul Johnson a petrecut aproximativ 15 minute la o presupusă întâlnire socială din 15 mai 2020, spunându-i unui consilier că merită un pahar de vin pentru că „învinge” coronavirusul, se arată într-o investigație comună a The Guardian și The Independent.

Sursele care au furnizat materialul compromițător au susținut că aproximativ 20 de angajați au băut vin și băuturi spirtoase și au mâncat pizza în urma unei conferințe de presă din acea zi, unii în birourile din interiorul sediului guvernului, iar alții mergând în grădină. Unii angajați au stat să bea până seara târziu, au mai susținut aceștia. În fotografie, alături de Johnson apare și Carrie Symonds - logodnica sa la momentul respectiv - și alți doi, așezați la o masă pe care erau mai multe sticle cu vin și un platou cu brânzeturi.

Regulile de la acea vreme permiteau doar două persoane din gospodării diferite să se întâlnească afară, păstrând o distanță de 2 metri între ei. La locurile de muncă, regulile spuneau că întâlnirile personale puteau să aibă loc numai dacă „era absolut necesar”.

Sursele susțin că atât Johnson, cât și Matt Hancock - ministrul sănătății la acea vreme - au fost prezenți pentru o perioadă scurtă de timp și nu există vreo dovadă că au băut ceva sau au rămas până târziu la petrecere.

În replică, purtătorul de cuvânt al guvernului britanic a declarat: ”În lunile de vară, personalul de la Downing Street folosește în mod regulat grădina pentru unele întâlniri. Pe 15 mai 2020, premierul a avut o serie de întâlniri pe parcursul după-amiezii, inclusiv una scurtă cu ministrul sănătății de atunci și echipa sa în grădină, în urma unei conferințe de presă. El (n. red. Boris Johnson) a mers la domiciliul său la scurt timp după ora 19. Un număr mic de personal, care trebuia să lucreze, a mai rămas în grădina din Downing Street pentru o perioadă.”

Potrivit acestuia, Downing Street este reședința primului ministru, precum și locul de muncă al acestuia. Soția prim-ministrului locuiește și ea aici, prin urmare, folosește în mod legitim și grădina.

La rândul său, vicepremierul Dominic Raab a spus că fotografia arată o întâlnire de lucru și a respectat regulile Covid-19 în vigoare la acea vreme.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: