Șeful Băncii Angliei lansează avertismente ‘apocaliptice ‘ legate de costul mâncării 

Guvernatorul Băncii Angliei a avertizat că există îngrijorări majore legate de faptul că prețurile la mâncare ar putea ajunge la niveluri ‘apocaliptice ‘.

Andrew Bailey a emis mesajul dur alături de avertismentul că există un ‘șoc de venit foarte real ‘ care vine din prețurile la energie, dar susține în continuare deciziile politicii Băncii.

Guvernatorul a spus că se simte ‘ neajutorat ‘ în timp ce a apărat politica monetară a Băncii, în ciuda faptului că gospodăriile sunt chinuite de inflația în creștere.

Dl Bailey le-a spus membrilor parlamentului la Comitetul Select al Trezoreriei de Luni că cererea consumatorului britanic va suferi un impact al inflației actuale, care este acum la cel mai mare nivel din ultimii 30 de ani.

Biroul Național de Statistică (ONS) a înregistrat inflația la 7% în Martie, iar mai târziu în cursul acestei săptămâni este așteptată să atingă o valoare de peste 8% pentru luna Aprilie.

Banca Angliei a spus că inflația este foarte probabil să atingă apogeul de 10,25% în ultimul sfert al lui 2022.

Cifrele în creștere vor pune și mai multă presiune pe bugetele deja micșorate ale gospodăriilor și foarte probabil vor duce la rate de șomaj mai mari.

‘Principalul element al inflației și ceea ce o doboară este șocul de venit foarte mare, care provine din forțe externe și, în mod special, prețurile energiei și prețurile globale ale produselor.’, a spus Dl Bailey membrilor parlamentului.

‘Asta va avea un impact asupra cererilor domestice și va scădea activitatea, iar eu mă tem că pare să crească rata șomajului.’

Acesta a spus comitetului că ‘ mergem pe o cărare foarte îngustă ‘ între inflația în creștere și riscurile dezvoltării.

Guvernatorul a spus că războiul din Ucraina a produs un salt impredictibil al inflației, subliniind că există încă ‘ o temere majoră ‘ legată de creșterile următoare ale prețurilor mâncării din cauza acestui conflict.

‘Ministrul de finanțe Ucrainian a spus că există mâncare în depozite, dar ei nu o pot scoate de acolo ’, a spus acesta membrilor parlamentului.

‘Deși este optimist în privința plantării de recolte, în calitate de furnizor major de grâu și ulei de gătit, acesta a spus că nu avem nicio modalitate de a le exporta și situația aceasta se înrăutățește.’

‘Este o problemă majoră pentru această țară și o grijă majoră pentru lumea în dezvoltare. ‘Îmi cer scuze că sunt atât de apocaliptic, dar este o preocupare majoră.’, a mai spus guvernatorul.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: