Este oficial! Fără mască în Anglia din 19 iulie. Ce alte restricții vor mai fi relaxate? 

În ciuda temerilor privind sporirea cazurilor de COVID provocate de tulpina Delta în Marea Britanie, premierul Boris Johnson rămâne ferm: începând cu 19 iulie, măștile de protecție nu vor mai fi obligatorii, la fel și regulile de distanțare, informează BBC.

Cu toate acestea, oficialul britanic a anunțat luni după-amiază într-o conferință de presă, că se va mai face o analiză pe 12 iulie, în funcție de evoluția epidemiologică.

“Trebuie să fim sinceri cu noi înșine: dacă nu putem redeschide societatea în următoarele săptămâni, când suntem favorizați de vară și de vacanțele școlare, atunci trebuie să ne punem întrebarea când vom putea reveni la normalitate”, a declarat Johnson.

Este un test pentru a vedea dacă vaccinarea rapidă oferă suficientă protecție împotriva variantei Delta a coronavirusului, extrem de contagioasă și care a devenit dominantă în Regat. Decizia va viza doar regiunea Angliei, deoarece, în celelalte regiuni britanice - Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord - atribuțiile aparțin guvernelor locale.

Pe lângă anularea obligativității purtării măștilor de protecție și a distanțării sociale, relaxarea restricțiilor ar mai urma să presupună: redeschiderea localurilor care sunt încă închise, renunțarea la limitarea numărului de persoane care participă la evenimente şi posibilitatea revenirii angajaților la serviciu.

Chiar dacă aceste relaxări sunt așteptate cu nerăbdare de britanici, Boris Johnson a declarat că el va continua să poarte masca în locurile aglomerate, avertizând că se preconizează o creștere a cazurilor de coronavirus la 50.000 pe zi, în această lună și că „trebuie să acceptăm, din păcate, că vor urma mai multe decese din cauza COVID”.

Potrivit premierului britanic, regulile de autoizolare pentru cei testați pozitiv vor continua, dar a sugerat că în curând vor exista noi reguli pentru contactele complet vaccinate.

În cursul zilei de marți, și școlile din Anglia vor afla ce măsuri intenționează guvernul să ia în privința lor, după ce restricțiile au trimis un număr mare de elevi acasă în situația în care un singur copil avea un test Covid pozitiv. Săptămâna trecută, mai mult de 375.000 de copii au fost trimiși acasă.

Marea Britanie ocupă locul șapte în lume la numărul de morți din cauza COVID-19.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: