Guvernul britanic anunță un program de ajutorare a persoanelor vulnerabile 

Guvernul de la Londra a anunțat astăzi un program în valoare de 500 de milioane de lire pentru ajutorarea persoanelor care se vor confrunta cu o creștere a costurilor de trai în perioada de iarnă care urmează.

The Household Support Grants, după cum este numit programul, va fi pus în aplicare de către autoritățile locale, începând din octombrie, și își propune să ajute gospodăriile vulnerabile cu acoperirea unei părți din costurile legate de hrană, îmbrăcăminte și întreținere.

”Fondul pe care l-am anunțat azi este destinat ajutorării celor care au nevoie și va fi folosit pentru perioada de iarnă, care este totodată ultima de revenire după pandemia de coronavirus”, a declarant Secretarul de stat pentru muncă, Therese Coffey.

Pentru britanicii din categoria vulnerabililor iarna care urmează se anunță una dificilă. Inflația se așteaptă să crească cu circa 2 procente peste estimările inițiale ale guvernului, în timp ce se așteaptă o creștere cu 12 la sută a costurilor la energia electrică. Totodată, veniturile unei familii din grupa de risc vor fi mai mici cu 31 de lire pe săptămână.

Numai că banii promiși de către guvern – oricum nu foarte mulți – sunt anunțați tocmai în momentul în care Marea Britanie renunță la alte două programe de ajutorare de pe perioada coronaviruslui, care vor înceta din octombrie.

E vorba mai ales de stoparea subvențiilor pentru salariile lucrătorilor care nu au reușit să se întoarcă la locul de muncă cu normă întreagă din cauza pandemiei de coronavirus. Aceste subvenții – în valoare de circa 70 miliarde de lire - au ajutat aproape 12 milioane de angajați, de-a lungul ultimelor 18 luni. Acum circa 1 milion de angajați riscă să își piardă locurile de muncă, spun mai mulți comentatori.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: