Hacker român din UK ar fi sprijinit rușii într-o serie de atacuri cibernetice 

Un cetățean român rezident în Marea Britanie este bănuit de autorități că ar fi implicat în atacurile grupării KillNet, de origine rusă, asupra infrastructurii IT din România.

Atacurile informatice, efectuate săptămâna trecută începând cu 29 aprilie, au fost de tip DDoS – Distributed Denial of Service și au afectat mai multe site-uri web ale unor instituții publice și organizații private din România.

Românul, conform poliției de la București, ar fi oferit sprijin hackerilor ruși Killnet la traducerea din limba rusă în limba română și la indicarea unor site-uri web din România care să fie atacate.

„Vă pot spune că în acest moment cetăţeanul este în custodia autorităţilor şi este audiat”, a anunțat ministrul de Interne, Lucian Bode.

Ieri, în urma cooperării polițienești internaționale, autoritățile de aplicare a legii din Marea Britanie, prin National Crime Agency, au efectuat o percheziție domiciliară, în UK, la reședința cetățeanului român, bănuit că ar fi fost implicat în desfășurarea atacurilor informatice, din ultimele zile, asupra infrastructurii IT din România.

De asemenea, ofițeri specializați din cadrul IGPR- Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice s-au deplasat în Marea Britanie, pentru acordarea de sprijin în ancheta desfășurată de National Crime Agency, se arata intr-un comunicat al poliției.

Grupul de hackeri pro-Rusia Killnet a revendicat vineri pe contul de Telegram atacurile împotriva mai multor site-uri guvernamentale din România, printre care al Guvernului și al Ministerului Apărării.

A doua zi, Killnet a publicat și informația că s-ar afla în spatele mai multor atacuri și, totodată, a postat o listă de site-uri web din România (instituții, media, partide politice, business, cultură) care, spun ei, vor fi în aceste zile noi ținte ale atacurilor care își propun inactivarea site-urilor și a serviciilor web, distrugerea reputației și panicarea utilizatorilor din România.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: